Stateam si ma uitam aseara la faimosul film, vechi dealtfel, cu 1001 de nopti. Cu povestile astea cred ca am crescut multi dintre noi, cu Aladin si lampa fermecata, Sinbad Marinarul, Ali Baba si cei 70 de hoti etc.
Ecranizarea pe care am vazut-o eu nu se lasa mai prejos.Desi cu un ton mai intunecat, povestile sunt redate cu exactitate.Sau cel putin,asa mi s-a parut mie.
Un lucru mi-a atras atentia pentru ca de fapt despre asta vreau sa vorbesc nu despre film, ultima poveste, cea a lui Amin betivul si a sultanului Al-Rasid. Pe langa faptul ca, comportamentul sultanului era foarte asemanator cu al oamenilor din ziua de azi, adica era disperat sa isi bata joc de saracul betiv, am remarcat ca la sfarsit, dupa ce s-a terminat intreaga poveste si Amin l-a omorat pe Al-Rasid, Seherezada a incheiat spunand ceva asemanator cu: Al-Rasid a fost dat uitarii si Amin a devenit unul dintre cei mai buni conducatori din istorie".
Ideea e ca un conducator nu prea poate fi conducator bun decat daca a cunoscut si saracia mai devreme sau mai tarziu. Adica sunt si exceptii desigur, oameni care au fost crescuti cum trebuie si au inteles ca trebuie sa fie modesti si sa puna binele poporului intai, dar cei mai buni sunt cei care au cunoscut saracia sau au incercat sa o cunoasca. Aceia stiu cum e sa nu ai bani de mancare, sa nu poti sa cumperi ceva frumos copilului sau alte detalii de-astea. Pana nu vezi pe pielea ta, nu ai cum sa sti. Asa facuse si Amin. Stia ce greu e sa ai decat 3 parale in buzunar si sa nu cumperi decat bautura din ei. Astfel incat la prima zi petrecuta la palat, in cadrul farsei facuta de Al-Rasid, el a redus din taxe, a dublat salariul armatei si a redus platile la palat. "Nimic extravagant".
Acest lucru l-a facut cel mai bun conducator.
