Viata e o parasuta. Ca sa nu folosesc alta exprimare. Scriu acest post cu riscul de a-mi fi sters contul, totusi, il scriu. Dar daca pe parcursul urmatoarelor zile nu o sa mai gasiti contul meu , sa stiti ce s-a intamplat.
In fine. Ideea este ca mi-am pestrecut ultimele zile realizand ca viata asta nu face din noi decat niste oameni tristi, cu probleme de toate tipurile, cu nefericiri, intodeauna incercand sa gasim cate o solutie la vreo dilema din viata noastra.Gasisem un citat pe care nu mai stiu cine-l spunea si mi-e lene sa caut, ca nu exista un drum usor in viata, dar daca-l gasim, probabil acel drum nu duce nicaieri. Deci viata e o parasuta. Nimic nu luam pe gratis, totul luam si dam ceva la schimb. Viata e un intreg pariu, un schimb, o vanzare sufleteasca.(Nu e prea profund, stiu). Din cand in cand poate ar fi mai bine sa ne asezam pe o piatra si sa ne gandim: "Ce naiba facem? Ce vrem de la viata asta?" Omul cat traieste invata. Dar nu putem sa invatam odata tot? Sa nu mai facem atatea greseli? Sa luam intodeauna decizia corecta? Oamenii mor in jurul nostru, pierdem tot timpul pe cei la care tinem, chiar merita? Nicio dragoste nu mai tine vesnic....De fap, de cativa ani incoace, parca nu mai tine nici 3 luni. Acum cand spunem "un an" parca spunem ca am avut o relatie de 50 de ani. Nu suntem niciodata siguri de ceea ce facem. Tot timpul stam si ne intrebam daca asta e decizia corecta, daca nu ar trebui sa mergem pe alt drum, daca acel drum va fi mai bun? Daca am ratat ce aveam mai bun mergand pe o alta cale? M-am saturat sa-mi pun intrebarea asta. Pentru o secunda as vrea sa fie ca in filme. Sa ne traim viata fara sa ne pese de bani, sa facem tot ceea ce ne dorim fara nicio restrictie,sa nu dam doi bani pe scoala si lectii si ce mai spune profa de nu stiu ce pur si simplu vreau ca dimineata sa ma imbrac, sa imi iau un canret cu mine, aparatul de fotografiat si sa ma duc unde vad cu ochii, sa vizitez tot ceea ce vreau, sa fac ceea ce vreau, sa ma imprietenesc cu niste americani, sa dansez breakdance chiar daca sunt varza la sport, orice. Dar in loc de asta, ne trezim dimineata, mergem la scoala, ne intoarcem ,pierdem vremea pe net, ne facem temele si o luam de la capat. Apoi vine serviciul. alta rutina. Iar familia depinde de noi. Copiii mor de foame. Si iti irosesti viata gandindu-te cati bani mai ai in portofel, sau daca vei ajunge un ratat din cauza facultatii la care esti.
Incetam sa mai vedem magia lucrurilor la o varsta foarte frageda. Intr-o zi vezi intr-o papusa o intreaga persoana, cu o viata, cu o personalitate, cu prieteni si apoi te trezesti intr-o zi si nu mai vezi decat o bucata de plastic aruncata in dulapul cu jucarii. Nu este trist? Eu sunt o fiinta visatoare. Principala mea ocupatie e sa visez. Orice, oricand, oricum. Traiesc din vise pentru ca ele ma fac sa ma simt libera. Acum cativa ani vroiam sa scriu o poveste fantastica pe care aveam senzatia ca o pusesem perfect la punct. Dar nu aveam talentul necesar sa o spun in cuvinte. Acum am talentul,dar parca povestii ii lipseste ceva. Nu e bine pusa la punct, ii lipseste planul, ideea, replicile, situatia de baza, magia. Sau eu mi-am schimbat punctul de vedere si nu mai vad magia din ea? Si sa nu-ti vina sa plangi cand viata nu face decat sa-ti fure magia lucrurilor? Vreau doar sa vad magia lucrurilor pana la sfarsitul vietii. Dar deja incepe sa dispara. Si cand voi avea copii, nici macar nu ii voi intelege cand imi vor spune ca ei vad frumusetea lucrurilor asa cum stiu ca si eu o vedeam la varsta lor. Si o sa-i privesc sceptic si in bataie de joc si o sa le spun sa se trezeasca la realitate pentru ca viata e o parasuta si e cruda, iar ei or sa creada ca asa e bine sa faca, dar nu este. Numaram banii pana la sfaristul vietii si nu stim cand a trecut viata pe langa noi. Si la 50 de ani o sa vrem sa facem bungee jumping. Pentru ca nu am facut la 17 ani.
P.S.: Scuzati absenta de trei luni. Mi-a lipsit inspiratia. Si cheful.
P.S.2:Este trist, stiu. Dar momentan asta sunt eu. Viata e cruda.
