Ati observat vreodata ca ceea ce ne dorim cu adevarat nu vine niciodata la timp? Vine ori mai devreme decat vrem, ori mai tarziu. Nu stiu daca ati remarcat sau daca v-ati gandit vreodata la varianta aceasta, dar va spun sigur ca asa e.
Un exemplu simplu: eu cand eram mica nu puteam sa pricep ,oricat imi explica mama, cum naiba recunosc oamenii autobuzele. Adica stiu ca suna tampit, dar voi stiati cum Dumnezeu stiu oamenii care sunt autobuzele corecte care trebuie sa le ia? Erau 19, 13B, 7B, cele de acuma, doar ca nu scria unde mergeau, doar cifrele acelea,nu ma prindeam niciodata. Cand am crescut mai mare, m-am prins eu.
Pana la urma, nici dragostea nu vine niciodata la timp. Vine ori prea devreme, cand nu ti-o doresti din cauza varstei sau mult prea tarziu, atunci cand ai pierdut orice speranta.
Orice cunostinta nu apare cand vrei. Luati de exemplu matematica, ma rog, geniile se exclud, dar sti matematica atunci cand trebuie? Exact dupa ce iti preda lectia. In cele din urma intelegi, da nu-i asa ca abia dupa doi-trei ani realizezi cat de usor era exercitiul ala? Nu e soarta cruda cu noi?
Ba da.
Nu intelegem niciodata de ce mama ne spune sa nu facem aia ca nu e bine, trebuie sa intelegem prea tarziu, atunci cand nu mai are niciun rost, atunci cand am aflat deja de ce nu avem voie sa facem aia sau ailalta.
De ce ceea ce ne dorim vine dupa munca multa si mult timp? De ce nu putem sa facem acel ceva atunci cand vrem? De ce nu ne nastem cu un anumit dar pe care sa-l prelucram? Ca sa te faci dansator, trebuie sa muncesti pana cazi lat, pana sa ajungi cantaret trebuie sa ramai de 10 ori fara voice, sa iei cursuri de o groaza de bani si nici chiar dup-aia nu reusesti chiar unde ai vrea. Trebuie sa facem atatea facultati, masterate, scoli, licee(stiu ca ordinea e ciudata, asa am nimerit). De ce nu avem toti un destin clar? Poate pentru ca ne-am plictisi de moarte. Oricum, nu aici vroiam sa ajung.
Vroiam sa ajung la faptul ca toate la avem ori prea devreme, ori prea tarziu. Asta e viata.
