Ma gandeam aseara in timp ce vorbeam cu o prietena de-a mea ca necunoscute sunt caile dragostei!
Treaba e ca dragostea e ca un labirint...oricat ti-ai dori tu sa fie usoara, cu atat mai grea este de fapt. Mergi, mergi si iar mergi pana iti dai seama ca te-ai impotmolit si iti doresti sa ai ajutor care sa te ajute sa te descurci.
Uitati cum vad eu lucrurile: intodeauna am avut impresia ca baiatul visurilor mele trebuie sa fie exact opusul meu. Nu ma refer la aspect, desi mie imi plac blonzii si eu sunt bruneta, ma refer la comportamentul sau. Adica eu sunt un copil linistit, cu oarecum putina incredere in mine, sunt prea calma pentru normele de baza, nu vorbesc urat si alte chestii. E, eu vreau un baiat care sa fie opusul meu. Vreau sa fie mandru de el, oarecum arogant, increzator in fortele proprii si, in concluzie total diferit de mine.
Dar oare asa isi doresc toti? Nu o sa precizez numele celor de la care stiu ce scriu acum, dar o sa va spun: am remarcat ca unele persoane se indragostesc cel mai tare de persoane care sunt identice cu ele. Toata viata poti sa ai impresia ca ti-a placut baiatul/fata aia pe care ai intalnit-o la discoteca, la piata etc. Dar dragostea te trazneste cand ai gasit baiatul/fata aia care e exact ca tine. Se comporta exact ca tine, reactioneaza la certuri exact ca tine, procedeaza in relatii exact cu procedezi si tu. Si totusi cand observi aceste lucruri te enervezi. Te enerveaza acea persoana si felul in care se comporta si totusi il/o placi si mai mult, din ce in ce mai mult. De ce? Pentru ca desi te enerveaza un om exact ca tine, simti o atractie deosebita pentru acea persoana. si pentru prima oara in viata simti ceva mai mult decat o atractie si nu sti de ce. Asta e motivul.
Se spune ca intr-o relatie unul trebuie sa fie mai asa, unul mai asa. Sunt de acord. Dar oare toata lumea e? Se pare ca exista si exceptii.
Si, in mod ciudat, nu sunt narcisisti! :))
