The Great Gatsby

   

    Incep weekend-ul cu o ecranizare a unui roman clasic scris de F.Scott Fitzgerald si anume "The Great Gatsby". Povestea in sine prezinta nebunia anilor '20 din America, o epoca recunoscuta ca fiind lipsita de o economie echilibrata, reprezentata in schimb de evolutia muzicii jazz, comportament neadecvat si consumare de alcool pe banda rulanta. La inceput nu prea am inteles de ce este marele roman clasic al secolului sau, dar acum inteleg ca probabil din cauza descrierii in esenta si nu in aparenta pe care o ofera Fitzgerald.
    Cartea a fost ecranizata de Baz Luhrmann, avandu-i in rolurile principale pe Leonardo DiCaprio in rolul lui Gatsby, Tobey Maguire in rolul principal, cel al lui Nick Carraway si Carey Mulligan in rolul lui Daisy Buchanan. Nu prea am ce sa comentez despre distributie, decat ca eram putin sceptica inainte sa vad filmul, deoarece, citind carte, nu am fost chiar capabila sa mi-l imaginez pe DiCaprio in rolul lui Gatsby si nici pe Maguire in rolul lui Carraway, dar trebuie sa recunosc ca treaba rea nu au facut. As fi vazut alti actori in rolurile respective, dar, de ce nu?
    Plotul este prezentat din punctul de vedere al lui Nick Carraway, care se afla intr-un sanatoriu pentru depresie si alcoolism si care, la insistentele doctorului, incepe sa povesteasca despre vara sa petrecuta la East Egg, vara in care i-a cunoscut pe oamenii de care avea sa fuga precum vantul. In perioada aceea, fiind tanar si lipsit de experienta, era destul de inocent si vedea New York-ul precum un loc fascinant, locul viselor devenite realitate. Dar dupa o vara petrecuta in Long Island incepe sa inteleaga cum America era patria viciilor, a oamenilor fara inima cu o capacitate extraordinara de a se insela unii pe altii, a oamenilor meschini si fara scrupule care nu si-ar risca rolul in societate pentru nimic in lume. In mijlocul lor, Nick il cunoaste pe milionarul Jay Gatsby, a carui istorie nu i-o cunoaste nimeni, care este mai presus de toti ceilalti prin bunatatea sa, prin dragostea sa si prin comportament. Nick se imprieteneste cu Gatsby si descopera de ce un milionar ca el s-ar muta intr-un loc uitat de lume precum Long Island.
    Mai mult de-atat nu cred ca se poate povesti fara spoilere. Cert este ca este o carte clasica si nu fara un motiv bine intemeiat. De scenariu nu putem comenta prea mult intrucat este bazat aproape exclusiv pe roman, insa este de apreciat ca exista un narator. Eu personal vreau sa stiu ce este in mintea personajelor si nu doar sa vad, ci sa si aud, iar filmele care au narator castiga in fata mea.
    Totusi, recomand sa fie citita si cartea, pentru lamuriri suplimentare si explicatii mai profunde si in principiu consider ca a iesit un film de nota 10, avand in vedere ca s-a urmarit aproape 100% evolutia romanului, ca deja prea multe ecranizari iesisera prost. Recomand cu caldura.

Oz: The Great and Powerful

    "Grozavul si puternicul Oz", cum a fost tradus titlul, se bazeaza pe cartea scrisa de L. Frank Baum, "Vrajitorul din Oz", insa de data aceasta povestea nu mai are in centrul atentiei pe Dorothy si pe catelul ei, Toto, nici pe Leul cel Fricos sau Omul de Tinichea, sau Sperietoarea de ciori, ci il are in centru pe insusi Oz, care nu mai primeste acelasi tratament dur pentru ceea ce este el de fapt, ci este chiar apreciat. Acum, eu cartea am citit-o cu mult timp in urma si filmele le-am vazut cu la fel de mult timp in urma, asa nu mai imi aminesc bine cum a evoluat povestea originala, dar o sa fac un mic rezumat al acestei povesti.
Oz, sau mai bine zis, Oscar Diggs, este un magician de carnaval, un sarlatan caruia ii place sa cucereasca toate fetele si sa le franga inimile, toate cu exceptia uneia, cea mai importanta pentru el, care, insa, ii frange ea inima, casatorindu-se cu altcineva. Intriga povestii apare atunci cand Oz, incercand sa cucereasca alta fata de la circ, este prins si fugarit de prietenul acesteia (un tip tare plin de muschi si cu aspect barbar, ceea ce ma face din nou sa ma intreb de ce unele femei aleg asa ceva). In incercarea de a scapa, Oz se urca intr-un balon cu aer si este luat de tornada si dus in Orasul Smaraldelor. Incepand ca un om egoist, caruia nu ii pasa decat sa fie bogat si faimos, el isi continua calatoria specifica tuturor povestilor si basmelor, de transformare din baiatul rau si imatur in baiatul bun de pus la cratita. Asa ca, ajutat de o maimuta zburatoare si de o fetita de portelan, Oz organizeaza oamenii din taram sa lupte impotriva vrajitoarelor rele, descoperind el insusi alaturi de toti ceilalti, ca sa fii un sarlatan nu e un lucru rau neaparat si ca, folosindu-te de niste lucruri pe care le stii deja, poti inventa ceva maret. Practic urmeaza ideea conform careia stim ca sunt lucruri imposibil de realizat pana cand vine cineva si le realizeaza. Sau cam asa.
    Povestea in sine e interesanta, dar nu prea are nimic original. Cum spuneam, urmeaza principiul basmelor si povestilor si evolutia personajului principal, un fel de fiul cel mic al regelui, care are potential dar mai are multe de invatat. Placut si sincer, nu cred ca ne puteam astepta la altceva, sa fim seriosi. Povestea e un basm si punct.
    Din punctul de vedere al efectelor speciale, toate bune. Frumos reprezentat, colorat si bogat, multe tipuri de personaje, creaturi interesante. Din punctul de vedere al replicilor, nu pot spune ca au lasat de dorit, dar glumele puteau fi lucrate mai bine si flerul actorilor putea sa fie ceva mai calitativ, ceea ce ma readuce la parerea mea ca James Franco (Oz) se pricepe mai bine sa faca filme mai serioase. Mila Kunis mi-a lasat ciudata impresie ca este la primul sau rol, nu neaparat ca eram eu mare fana nici inainte, dar de data asta l-am injurat pe tipul sau tipa care a facut castingul. Chiar si Vrajitoarea cea Buna, Glinda (Michelle Williams) a cam lasat de dorit, fiind o vrajitoare buna cam falsa, precum mamicile acelea perfecte din reclamele pentru mancare pentru bebelusi. In schimb Evanora, Vrajitoarea cea Rea (Rachel Weisz) a fost la fel de geniala ca de obicei, mai ales acum cand nu ii mai uit numele.
    Ceea ce condamn la acest film este ca e putin cam tras de par. De nu amana un sfarsit de-l fac praf. Practic filmul are vreo 5 variante de sfarsit daca putem spune asa. Daca punem pauza dupa fiecare varianta, consideram ca se puteau opri si acolo, ca tot bine iesea. Dar o tot tin intr-o nebunie ametitoare. La fel se intampla si cu inceputul. Cand zici ca gata, a ajuns Oz cu bine si ca s-a dus pericolul, il mai ia odata vantul, ai aterizeaza intr-o cascada, il mai ia iar vantul, il mai ataca ceva. Pana se da jos din balon faci infarct de vreo 4 ori si te mai apuca si plictiseala.
    O alta chestie este insistenta lui Oz, initial ca este vrajitor adevarat si detine un comportament de genul "Ai vazut ce smecher am fost? Ai vazut?" care aminteste de un desen animat, dupa care tot insista ca nu e un vrajitor adevarat, fara sa-si puna capul la contributie si sa vada ca ceea ce stie el din Kansas ESTE magie in comparatie cu ce au vazut locuitorii din Oz. Dar el se presupune ca e un tip inteligent. Se cam contrazice teoria.
    Per total e foarte ok, ii dam un 8 sau cam asa, de dragul lui James Franco si al lui Rachel Weisz, de dragul felului genial in care a fost construita lumea lui Oz, de dragul unei povesti care a strabatut peste ani si ani. Mie mi s-a parut un punct de vedere bun, inovator si interesant.
    P.S.: Daca vreti un film in care sa vedeti calitatea lui Rachel Weisz, recomand "The Deep Blue Sea", un filmulet putin plictisitor, dar in care se vede cam ce poate face Weisz.

Hansel and Gretel: Witch Hunters

 

    Imi incep vacanta de dupa prima mea sesiune, cu filmul intitulat "Hansel si Gretel: Vanatorii de vrajitoare" si, ca sa fie clar, motivul pentru care folosesc varianta tradusa a titlului, este din cauza ca totusi este o traducere corecta, ceea ce mai rar vedem (nu ca titlul ar fi fost greu de tradus).
    Sincer, nici nu stiu de unde sa incep. As putea sa incep sa vorbesc despre povestea relativ slabuta, despre  faptul ca inca nu am inteles daca este sub 15 sau sub 18 ani, despre efectele speciale, sau despre actorii alesi pentru rolurile din poveste.
    Sa o luam pe rand. Povestea stiu ca urmeaza basmul acela dragut despre cei doi fratiori, Hansel si Gretel, care ajung la casuta de turta dulce a vrajitoarei cea rea si o inving pe vrajitoare si basmul se termina ataaaaaaaat de frumos! Dar totusi. Din moment ce acest Tommy Wirkola a decis sa faca o cu totul alta varianta a filmului, indicat ar fi fost sa isi dea un pic mai mult interesul in legatura cu povestioara si sa nu se mentina la acelasi plan plat al subiectului, cu cateva exceptii minore. Cred ca am ras vreo 10 minute la o faza (atentie, poate contine spoilere, desi eu ma chinui sa evit acest lucru!) in care cei doi frati afla ce isi doresc vrajitoarele, dupa ce una din ele le da mura-n gura o informatie vitala, dupa care, cu niste reflexe de oameni ataaaat de inteligenti, domne, Hansel se uita pe niste liste cu nume de copii rapiti (in circa 2 secunde) si vede ca sunt 11 copii, asta dupa ce vrajitoarea mentionase ceva in legatura cu 12 luni, apoi, cu niste reflexe de Sherlock Holmes, isi da seama care este legatura cu cele 12 luni si observa (absolut senzational!) cum lipseste exact un copil nascut in luna aprilie si vai! In tot orasul...tobele, va rog....exista O SINGURA persoana nascuta in luna aprilie. No s**t, Sherlock! Adica si eu puteam sa scriu o idee politista mai inteligenta de-atat.
    Mai am o alta problema. Povestea incepe in orasul natal al lui Hansel si Gretel. Bun. Apoi adevarata poveste, desfasurata pe tot filmul, se continua, dupa muuuulti ani...tot in orasul lor. Atunci de ce naiba Hansel si Gretel sunt asa socati cand afla despre chestia asta? Oh, look, Gretel, this is our old home! Din nou, no s**t, Sherlock! Pana si eu am remarcat asta. Si desigur, incheierea se face...unde? Pai, unde a inceput povestea! Nu ne invartim in cerc? Pai da, pentru ca singura idee inovatoare pe care amicul Tommy a adus-o filmului, a fost reprezentata de niste vrajitoare mai urate, un sabat si niste arme. Si ce arme! Unele care probabil au fost de fapt inventate cam 100 de ani mai tarziu, dar, what the hell? Why not? A, da si punctul forte al "ideii inovatoare": Hansel are diabet si de aceea, mai-mai sa-i scape vrajitoarea din maini!
    Depasim cea mai mare parte a problemei si vorbim despre faptul ca nu stiu sigur daca filmul a fost sub 18 sau sub 15 ani, pentru ca intr-un loc scrie ceva si in altul altceva, efectele speciale au fost bune, pacat ca nu acopera subiectul sec, iar actorii...hm.
    Adevarul este ca am o pasiune pentru Jeremy Renner, care m-a cam impresionat in "Ghost Protocol", dupa care a continuat sa ma impresioneze cu "Avengers" si "Bourne Legacy". Imi place de el, dar sincera sa fiu e un pic prea cumintel pentru un rol atat de dur. S-a chinuit si s-a chinuit bine, dar se putea si mai bine. Cat despre surioara Gretel, interpretata de Gemma Arterton, imi este teama ca nu am mai vazut-o in viata mea, dar pot spune ca a mancat bataie cu stil si eleganta si asta este un lucru apreciabil. Ii dau atentie pentru ca e britanica. De Famke Janssen nu prea am nimic de comentat, sunt o mare fana inca din era Jean Grey si am fost foarte dezamagita cand am descoperit ca in "The Good Wife" este Julianna Margulies si nu ea pentru ca...a mai remarcat cineva cat de bine seamana? Oh well, singura ei problema este ca a aparut prea putin.
    Un ultim comentariu. Apare un troll, pe nume Edward. Still a better fantasy character than Twilight-boy. Nu m-am putut abtine.
    Pana una-alta, dam filmului un 7 pentru ca ne place de Jeremy Renner si Famke Janssen, pentru ca ne place povestea originala cu Hansel si Gretel si pentru ca eu as da lejer un Oscar pentru machiaj, avand in vedere ca Famke (ce-mi place numele asta) tot era draguta cu toata pudra aceea pe fata. Dar probabil iar va castiga vreun film cu Meryl Streep, in care ea este machiata  astfel incat sa arate chiar de varsta ei, cum s-a intamplat anul trecut in "The Iron Lady". Da, inca sunt suparata ca nu a castigat "Harry Potter".

Silver Linings Playbook

    

    Doream sa vad acest film de mult prea mult timp si pur si simplu ori nu aparea si prin orasul meu, ori nu aveam timp sa ma duc sa il vad, asa ca in momentul in care in sfarsit mi-am permis sa-l vad, am alergat ca o gazela si nu-mi pare rau de banii pe care i-am dat pe el. Am mentionat recent am o simpatie pentru scenariile originale (cine nu ar avea, ca tot veni vorba), iar "Silver Linings Playbook" prezinta o idee absolut geniala.

    Pe scurt, este vorba despre Pat (Bradley Cooper), un fost profesor de liceu care are o criza de nervi in momentul in care afla ca sotia sa il inseala cu un alt profesor. Internat pentru 8 luni intr-un spital pentru boli mintale, in momentul in care este scos in spital de catre mama sa, Pat trebuie sa invete sa-si controleze emotiile si sa convietuiasca alaturi de familia si prietenii sai. Spre norocul lui Pat, el nu este singurul tulburat psihic din oras si, in momentul in care o cunoaste pe Tiffany (Jennifer Lawrence), ei invata sa se ajute unul pe celalalt si, in concluzie, incearca sa-si "revina" impreuna. Desigur, Pat nu trebuie sa se lupte doar cu proprii demoni, deoarece insasi tatal sau (Robert DeNiro) are probleme cu nervii si este obsedat de echipa de fotbal "Eagles" pe care pariaza in mod constant.

    "Silver Linings Playbook" prezinta povesti de viata diferite, oameni diferiti cu probleme diferite, casnicii esuate, drumul catre fericire. Deviza lui Pat este sa gandeasca pozitiv pentru a-si putea rezolva viata, insa aceasta deviza intalneste obstacole in permanenta deoarece nimeni din jurul sau nu pare sa creada ca fericirea se poate achizitiona cu atata usurinta. Astfel Pat si Tiffany sunt nevoiti sa invete sa fie fericiti impreuna, deoarece toata lumea ii priveste ca pe niste oameni cu probleme, nimeni nu pare sa aiba incredere in ei si nimeni nu ii sustine in drumul lor catre fericire. In momentul in care se decid sa concureze la un concurs de dans, energia lor se canalizeaza catre un tel care le va aduce sau nu ceea ce-si doresc.

    Sunt foarte impresionata de prestatia ambilor actori. Bradley Cooper imi lasase usor amara impresie ca este facut numai pentru comedii, dar m-am cam inselat si, dupa ce am vazut acest film, mi se pare ca ar fi mai degraba potrivit pentru roluri mai serioase decat pentru roluri de genul "Hangover". Iar despre Jennifer Lawrence pot sa spun ca nu aveam cine stie ce interes pentru ea, desi o stiu atat din "Hunger Games" cat si din "X-Men: First Class", insa nu prea am fost atenta la prestatia ei. Dar in "Silver Linings Playbook" mi s-a parut ca a stiut perfect cum sa se plieze pe personaj, s-a descurcat extraordinar in a fi atat amuzanta cat si rebela sau instabila psihic. Indiferent cum trebuia sa se prezinte, mimica si gesturile ajutau jocul ei actoricesc si il perfectionau. Este intr-adevar un talent nou la Hollywood, dar daca se tine de cariera eu cred ca va avea un viitor stralucit in lumea filmului. 

    Filmul a castigat numeroase premii si este nominalizat la vreo 8 categorii la Oscaruri, din care cred ca vor castiga cateva, desi concurenta este destul de serioasa. De asemenea, Jennifer Lawrence a batut-o (asa cum a tinut sa mentioneze) pe Meryl Streep in cadrul "Golden Globes", castigand premiul pentru "Cea mai buna actrita". Si sa fim seriosi, daca nici asta nu e achievement, atunci care mai este?

    Eu filmului ii dau nota 10, pentru subiect, pentru scenariu, pentru replici si mai ales pentru prestatiile actoricesti. Dar in principiu pentru scenariu original. 

      

The Perks of Being a Wallflower

    Aseara, cu ultimele puteri ramase, am reusit sa ma asez in pat si sa ma uit la "The Perks of Being a Wallflower", despre care auzisem de cateva luni si imi doream foarte tare sa-l vad, insa se pare ca cinematograful din Pitesti (cel putin) a decis sa nu promoveze acest film, pentru ca pot sa promoveze filme mai proaste de-atat.
    Filmul se bazeaza pe cartea scrisa de Stephen Chbosky, un roman care de asemenea nu a fost promovat in Romania, sau tradus, daca tot suntem la acest subiect. E sincer jenant sa vezi cum cele mai interesante filme, carti, melodii etc. ajung sa fie atat de putin promovate sau dureaza mult prea mult ca sa apara in magazine. Oricum, filmul este mai epic si mai aproape de suflet decat au fost multe filme pe care le-am vazut in ultima perioada. Aici nu au mai contat efectele speciale si glumele nu au fost gandite de genul: "Cred ca replica asta e amuzanta, hai sa o punem acolo". Nu. Filmul a fost rupt din suflet si a reprezentat o poveste emotionanta cu si despre adolescenti si daca romanul ar fi fost un pic mai luat in serios, ar fi avut acelasi impact asupra lumii, precum "De veghe in lanul de secara". Povestea in sine prezinta viata lui Charlie (Logan Lerman), un adolescent in pragul de a incepe prima zi la liceu, o zi de care ii este foarte teama si care-l face sa numere zilele care le mai are de petrecut acolo, cu o ardoare atat de trista, incat iti lasa impresia ca, intr-adevar, in momentul in care va termina liceul, va fi cu adevarat eliberat dintr-o inchisoare. Insa planurile lui Charlie sunt usor date peste cap atunci cand intalneste un cuplu de seniori, pe Sam (Emma Watson) si pe Patrick (Ezra Miller) care il "adopta" imediat si care il primesc cu bratele deschise in vietile lor. Dar in acelasi timp, de fiecare data cand viata lui Charlie pare sa ia o turnura mai trista, mai dezamagitoare, el trebuie sa se lupte cu lucrurile care se intampla numai in interiorul capului sau, cu sinuciderea recenta a celui mai bun prieten al sau, Michael si cu amintirile despre matusa sa, Helen, care murise intr-un accident de masina la cea de-a 7a aniversare a lui Charlie. Teme precum drogurile, sexul, avantajele si dezavantajele adolescentei sunt abordate in cadrul filmului.
    Filmul se intipareste pe retina si iti da speranta si transmite un mesaj important si anume ca nu esti singur. Ca atunci cand chiar iti doresti ca lucrurile sa mearga bine si sa fii fericit, in cele din urma vei gasi acei oameni care sa te accepte asa cum esti tu si sa te inteleaga in ciuda problemelor tale. "The Perks of Being a Wallflower" raspunde la multe dintre intrebarile puse atat de adolescenti cat si de cei mai in varsta, care inca nu si-au gasit drumul in viata si care nu primesc ajutor din partea nimanui.
    Nu pot sa spun decat ca acest film m-a marcat si ca sper sa am timp sa citesc si cartea cat de curand si recomand aceste doua lucruri tuturor adolescentilor, deoarece cred cu sinceritate ca ii va ajuta sa vada lucrurile cu ochi diferiti si sa inteleaga ca uneori, lucrurile nu sunt asa de urate in esenta, cum par sa fie in aparenta. Chiar cred cu sinceritate ca acest roman are sansa sa devina la fel de bun ca "De veghe in lanul de secara" al lui Salinger daca i se acorda atentia necesara.

The Hobbit:An Unexpected Journey

    Incepem weekend-ul cu "The Hobbit:An Unexpected Journey pentru ca, ei bine, data de 14 este data lansarii oficiale si orice fan adevarat care are filmul la dispozitie (fie la cinema, fie acasa) trebuie neaparat sa-si elibereze programul si sa sara pe "Hobbit". De data aceasta nu-l mai avem pe curajosul Frodo (Elijah Wood)  in centrul atentiei si nici inelul lui Sauron, cel care ne-a tinut cu sufletul la gura timp de 3 filme lungi, 3 carti interesante, 3 ani de zile si nenumarate premii Oscar.
    In schimb il avem pe unchiul lui Frodo, Bilbo Baggins (Martin Freeman), prezentat in zilele sale de tinerete, cand vesela mamei lui si mileurile erau mai importante decat aventura. Tot in acest film il avem prezent si pe nelipsitul Gandalf (Ian McKellen) care reprezinta, in esenta, intriga filmului. Prea mult in legatura cu subiectul filmului nu prea avem ce sa spunem, avand in vedere ca Peter Jackson a decis sa faca dintr-o carte de vreo 300 de pagini, o ditamai trilogia. Ceea ce este de mentionat este ca aceasta poveste este prequel-ul de la "Lord of the Rings" si ca povestea se desfasoara in jurul a 12 gnomi, ultimii din neamul lor si in jurul luptei pentru a-si recupera regatul pierdut. Creaturile intunericului iesite din neobosita si nelimitata imaginatie a lui J.R.R. Tolkien sunt absolut unice, avand atat denumiri cat si un aspect nemaintalnit.
    Ceea ce merita mentionat este ca ne vor fi explicate niste detalii, niste informatii pe care le stim din "Lord of the Rings" insa doar ca idee, doar ca o mentiune enigmatica a ceea ce avea sa urmeze. Aflam de ce Bilbo nu l-a omorat pe Gollum (Andy Serkis) atunci cand a avut ocazia, ce anume l-a facut sa crute viata unei creaturi atat de infame, aflam de ce neamul Gnomilor si cel al Elfilor obisnuiau sa fie in razboi si mai ales descoperim cum a ajuns Bilbo in posesia inelului, un lucru care, banuiesc, ne interesa pe toti.
    Hm, in alta ordine de idei, nu pot intelege cum de Peter Jackson a vazut ecranizarea aceasta, insa omul asta are ceva magic in componenta sufletului si creierului lui, din moment ce dintr-o carte de 300 de pagini, el face nu unul, nu doua, ci trei filme mari si late caci, tineti-va bine, prima parte are cu stil si eleganta, aproape 3 ore. I'll be damn! Adica daca vedeam un film de o ora jumate, avea o logica, dar asa...Nu pot decat sa sper ca omul acesta stie ce face (si cred ca putem sa avem incredere in el dupa faimoasa trilogie) si ca imaginatia lui nu are limite, doarece, se vede pe alocuri si inca destul de des cum incearca sa traga de timp si de actiune, pe langa faptul ca asistam la niste cantecele, timp in care ma tot rugam ca ideea ingenioasa sa nu fie vreun musical.
    In ceea ce priveste distributia, in mod sigur nu putem comenta la distributia anterioara care si-a dovedit suprematia si infinitia maretie (Ian McKellen, Hugo Weaving), insa il putem comenta pe Bilbo Baggins, interpretat de Martin Freeman, cel mai bine stiu din faimosul serial "Sherlock" produs de BBC. Peter Jackson a facut o declaratie cum ca si-l dorea foarte tare pe Freeman pentru rol caci el parea cel mai potrivit om din universul actoricesc, insa pot spune cu mana pe inima ca nici eu nu mi-as fi imaginat pe cineva mai bun.

    In concluzie, cu toate ca tehnologia 3D ne mananca de bani (mai ales de cand dam vreo 3-4 lei in plus pentru intretinerea ochelarilor care sunt la fel de murdari si aburiti de fiecare data), daca este vreun film care sa merite acela este The Hobbit:An Unexpected Journey.

Salmon Fishing in the Yemen

    Filmul acesta l-am vazut acum ceva timp, insa nu am apucat sa scriu nimic despre el pentru un oarecare motiv neinteles, deoarece filmul mi-a placut mai mult decat multe alte filme pe care le-am vazut pana acum. Nu pot sa-mi dau seama, acestea fiind spuse, cum de filmul nu a primit ceva mai multa apreciere, ceva mai multa faima, insa, probabil este vorba inca o data despre pasiunea mea (sau mai precis slabiciunea) pentru idei originale, carora le acord lejer cateva puncte in plus

    Pe scurt, filmul spune  povestea unui doctor in biologie, pe nume Alfred Jones care obisnuia sa traiasca in lumea sa plictisitoare, alaturi de sotia sa, intr-o casatorie care nu-l mai facea fericit de ceva timp, insa din care nu voia sa evadeze, deoarece se simtea bine in zona sa de comfort. Viata lui Alfred (Ewan McGregor) isi incepe adevarata aventura, intr-o zi, cand seful sau il ameninta ca daca nu se va ocupa de un proiect ce presupune mutarea unei cantitati generoase de pesti in Yemen, va fi concediat. Doctorul Jones, obligat fiind, se intalneste cu sefa proiectului, domnisoara Harriet Chetwode-Talbot (Emily Blunt), care, in cele din urma, reuseste sa-l convinga ca acorde incredere si interes proiectului. Odata ce Harriet si Alfred pleaca in Yemen, sa-l intalneasca pe seicul Muhammed (Amr Waked), amandoi descopera ca, daca iti doresti ceva cu adevarat si esti dispus sa risti totul pentru a-l putea obtine, lucrurile pot sa aiba un sfarsit fericit. Alfred isi descopera pasiunea pentru aventura, credinta in miracolele naturii, iar Harriet isi descopera capacitatea de a lupta pentru ceea ce iubeste, de a fi extraordinara.

    In ceea ce priveste distributia, eu ma inclin. Aveam o pasiune pentru stilul actoricesc al lui Ewan McGregor inca de pe vremea lui Obi-Wan Kenobi, un lucru pe care, banuiesc eu, il am in comun cu mai toata lumea, deoarece, desi un actor foarte bun, filmele lui nu au avut chiar faima care ar fi putut sa o aiba. Cat despre Emily Blunt, am ramas putin socata in ceea ce priveste capacitatea mea de a sari, uneori, exact peste niste lucruri atat de evidente. Am descoperit-o pe Emily Blunt abia in filmul acesta (spre rusinea mea) si in principiu din cauza accentului absolut genial. Dar apoi, cautandu-i filmografia, am descoperit aproape ingrozita cam cate filme vazusem cu ea pana la ora actuala (Devil wears Prada, The Adjustment Bureau, The 5-year engagement) insa nu o observasem. In fine. Incepand cu "Salmon fishing in the Yemen" am inceput sa acord o atentie sporita actritei, tocmai la timp ca sa o remarc in filmul "Looper". 

    Hmmm, ce sa mai spunem. Un scenariu original, replici bine gandite, personaje bine conturate. Doctorul Jones este usor acuzat ca are sindromul Asperger, cel de-al doilea plan al filmului (despre care nu, nu o sa mentionez nimic) o pune in evidenta pe Blunt intr-un mod inteligent si concret, care o face sa iasa din tiparele ei normale. Multumim frumos regizorului Lasse Hallstrom pentru ca a acordat atentie romanului scris de Paul Torday. 

    Filmul nu se mai poate gasi in cinematografie, insa mult succes la descarcarea, hm, pardon, cumpararea lui in varianta originala din magazine. Da. Asa e bine. Pai, vizionare placuta!