sâmbătă, 20 noiembrie 2010

Zi ciudata

Si iata ma trezesc intr-un moment nu cu foarte multa inspiratie insa un moment in care chiar vreau sa povestesc ceva.
Astazi, sambata, ma trezesc pe la 10 frumos frumusel, ma uit pe geam si realizez ce zi frumoasa pentru fotografiat este. Si cum vorbisem cu prietena mea Diana sa mergem astazi sa facem poze, am fost foarte fericita.
Pe la 14:40 plec eu de-acasa ca sa fiu la 15 fix pe Exercitiu la Diana. Ajung cu vreo 5 minute inainte si astept la florarie cum eram obisnuita. Doar ca privind in jurul meu, vad intamplator un om care ii trage un picior unui sorecar mic si maro de se rostogoleste bietul caine de trei ori, dupa care ii urla disperat un "misca-te mai repde". Eu sunt o mare iubitoare de animale si in momentul ala deja tremuram de nervi. In sfarsit vine Diana in timp ce eu imi imaginam cum o sa-i dau eu un picior in fund omului aluia. Ma vede Diana nervoasa, ii povestesc si ei si nu stiu cum se nimereste ca atunci cand plecam noi inspre Trivale, omul respectiv trece strada pe partea cu noi. Eu deja faceam pasi rapizi inspre el gata sa-i zic, asa intr-o doara, sa fie fericit ca nu am apucat sa filmez ca il suna protectia animalelor in doua ore maxim. Dar cu cat inaintam, cu atat ma tragea Diana mai in spate si imi spunea sa ma calmez, pana cand am realizat ca nu are rost nici sa-mi racesc gura de pomana nici sa-mi iau bataie de la un animal ca ala.
Mergem mai departe si atunci incepe distractia. Cand treceam pe langa niste case, vad pe unu' trimitand bezele in directia mea. Nu-i mai atrag atentia Dianei ca-mi povestea ceva. Ajungem in Trivale si cand sa coboram pe scari dam de o ceata de "smecheri de cartier" care ne iau cu ce faceti frumoaselor, ce faceti fetelor si ce ochi frumosi ai, m-am indragostit de tine (aia era pentru Diana).
Mai mergem ce mai mergem dupa care mai dam de inca vreo doi in acelasi ritm pe sistem cu ce faceti fetelor si d-alde prostii d-astea, la care eu cu Diana radeam cu lacrimi. Facem noi poze o perioada, ne plimbam prin Trivale (barfim una-alta :D) apoi dam sa ne intoarcem sa plecam. Pee drum, aud doi tipi vorbind in engleza, o engleza prea britanica pentru ca respectivii sa nu fie britanici. Ma holbez fara sa vreau, la care unul din ei imi arunca un "Buna" usor accentuat pe englezeste la care eu replic frumos un "Hello" sa se vada ca-l ajut.
Erau draguti dar m-am blocat. (Tocmai de-asta probabil). In fine. Acolo se termina frumusetea noastra. Trecem 5 minute mai tarziu pe langa un mos care cred ca era ori luat, ori nebun, care ne replica ceva de genul: "Ba fetelor, da' urate sunteti, in special tu, asta blonda!" :)). Sunt profund ofensata de faptul ca m-a facut blonda! Eu=satena cu suvinte blonde. Asteptam sa treaca, dupa care radem cu lacrimi la care Diana: "Si eu credeam ca e un om normal." Ajungem prin centru, in fata bisericii si trece strada cu noi un nene mai sucar asa, mai rocker dar intr-un stil curat, placut. Un "mancator de gunoaie" dormea in spatele unei reclame mari, iar altul, negru si cam chior banguia ca disperatul aratand inspre noi si nenea semi-rocker si banguind ceva ilogic de genul: "Barbat ca asta si femeie de 40 de ani", la care noi ne uitam cam stramb pentru ca indiferent cum aratam noi, ar fi trebuit sa se uite el in oglinda intai ca sa comenteze. Eu cu Diana radeam in continuare chiar si atunci. In rest nu-mi mai amintesc sa se fi mai luat cineva de noi insa foarte multa lume se cam holba la noi, probabil din cauza ca ieseam in evidenta pentru ca radeam si vorbeam de parca nu aveam nici griji, nici datorii. Oamenii sunt prea stresati in ziua de azi, iar majoritatea oamenilor in varsta nu mai suporta deloc adolescentii veseli.
Cam atat din Feeritopia de la mine, noapte buna si dati multe comment-uri! ;)

2 comentarii:

  1. Ati fi interesat de un schimb de link cu site-ul nostru? Astept un raspuns pe adresa de email lasata in semnatura. Va multumesc anticipat.

    RăspundețiȘtergere
  2. Buna Seara!
    Eu sunt Vlad, unul dintre membri Radio Whisper - un radio antimanele dedicat bloggerilor şi nu numai.
    Am găsit întâmplător blogul tău, am citit câteva articole şi nu am vrut să ies înainte să te felicit – mi-a plăcut mult ce am găsit aici. Am fost atras de subiectele interesante si de originalitatea articolelor. Felicitari ! Noi promovăm la radio diferite articole ale bloggerilor, iar azi am promovat un articol de-al tău; am specificat sursa articolului şi am deschis şi un subiect pe baza acestuia. Dacă doresti, poţi să ne recomanzi orice articol, iar noi îl vom promova.
    Ne-ar face plăcere să ştim că ai dori să ne susţii în acest proiect de radio şi să accepţi o eventuală colaborare.
    M-am gândit aşadar să vin cu o propunere:
    Pe Radio Whisper se difuzează toate genurile de muzică, exceptând manele şi piese necenzurate. Avem şi câteva emisiuni, ştiri etc. Ne-am propus să realizăm un proiect mare, iar pentru asta avem nevoie de susţinerea şi ajutorul tău şi al celorlalţi colegi bloggeri. Dorim să creăm o echipă cât mai complexă de oameni cu un talent aparte şi m-am gândit că poate ai vrea sa ni te alături şi să colaborăm (binenţeles, pe unul dintre domeniile care îţi place). Dorim de asemenea să îţi acordăm un scurt interviu. Pentru noi sunt importante ideile şi modul de a gândi al bloggerilor şi al ascultatorilor noştri.
    Îti multumesc pentru timpul acordat, iar acum îti propun sa adaugi linkul sau bannerul nostru pe blogul tău şi să ne dai add la id-ul asculta.whisper sau un e-mail, tot la asculta.whisper@yahoo.com, pentru a discuta mai multe.

    www.radiowhisper.com
    Multumesc,
    Cu stimă Vlad!

    RăspundețiȘtergere