The Dark Knight Rises

    Tocmai am venit de la filmul "The Dark Knight Rises", film la care nu am fost capabila sa respir timp de 2 ore si 44 de minute. Nu, nu a fost din cauza vreunui miros din sala, ci din cauza ca filmul m-a tinnut efectiv cu sufletul la gura.
    In primul rand, o sa incep cu distributia geniala, cu actori nu neaparat de prima mana, dar cu sanse mari sa  obtina aceasta caracteristica. Il avem astfel pe Christian Bale il rolul lui Batman, rol jucat de acesta inca din 2005. Continuam cu loialul Alfred, interpretat genial de Michael Cane. Apoi ajungem la baietii rai ai actiunii si anume la Bane, personaj care ascunde in spatele mastii pe minunatul Tom Hardy, acum ajuns unul dintre baietii interesanti ai Hollywood-ului, iar motivul ascensiunii sale ne este tot timpul reamintit prin rolurile pe care Hardy le interpreteaza in ultimul timp. Apoi ii avem in roluri secundare pe Gary Oldman, un veteran al filmelor bune si pe Joseph Gordon-Levitt, pentru care am o simpatie de ceva timp si care, asemeni lui Hardy, evolueaza absolut uimitor (pentru o alta evaluare a lui Gordon-Levitt, urmariti "500 days of summer"). Apoi avem actritele Anne Hathaway (care se intampla sa fie si actrita mea preferata) care interpreteaza cu stil si eleganta rolul lui Catwoman si pe Marion Cotillard in rolul noului interes amoros al lui Bruce Wayne.
    Regizorul Christopher Nolan anunta noul Batman intr-un stil absolut uimitor. Filmul nu este in niciun fel mai prejos decat decat celelalte doua create de acelasi regizor, din contra, filmul pare in plina ascensiune, iar sfarsitul remarcabil, genial si neasteptat o sa confirme acest lucru.
    Dupa doi ani de zile in care Bruce Wayne a stat ascuns in casa sa, fara sa lase pe nimeni sa-l vada, traind in umbra trecutului sau, fiind macinat de el in fiecare zi, descopera ca revenirea lui Batman este una necesara, atunci cand, un tanar politist pe nume Blake (Joseph Gordon-Levitt) vine la casa sa si ii explica, prin cuvinte simple, insa pline de suflet, ca ar fi indicat sa mai iasa din casa si sa vada ca lumea in care traieste se cutremura sub picioarele sale. Iar atunci cand politistul preferat al lui Wayne este impuscat, acesta realizeaza ca revenirea lui Batman este necesara. In acelasi timp, Bane face tot posibillul sa distruga Gotham cu ajutorul unei bombe nucleare. Actiunea se desfasoara pe mai multe planuri, spune povestile mai multor personaje, insa se imbina atat de armonios si de perfect, incat rezultatul este mai mult decat impresionant. Nolan nu abordeaza  (asa cum s-a vazut de la primul Batman) subiectul eroilor cum il abordeaza cei de la Marvel, nu neaparat ca acestia il aobrdeaza mai prost. Doar ca Nolan are un anumit stil: el prezinta inca de la inceput Gotham ca un oras imposibil de reparat, imposibil de salvat si, pana la cea de-a  treia parte a filmului, el nu renunta atat de usor la idee. Prezinta cu multa perspicacitate faptul ca orasul este incredibil de corupt si greu de salvat, insa se concetreaza cu stil asupra celor mai importante probleme, asupra celor care intr-adevar l-ar face imposibil de salvat. Wayne crede in el, crede ca poate schimba ceva si nu inceteaza sa-si schimbe parerea nici dupa ce este chinuit si torturat dincolo de imaginabil.
    Daca ar fi vreun lucru de care sa ma plang la acest film, ar fi faptul ca Selina Kyle, cunoscuta mult mai bine sub numele de Catwoman, este prezentata cam anemic. Imi amintesc sa fi vazut unul dintre filmele vechi cu Batman, in care ii era prezentata evolutia precisa, ce fel de femeie era inainte de Catwoman, cum a reusit sa ajunga Catwoman si avea niste scene pline in care ii dadea pe baietii rai cu capul de pereti. In schimb, cu toate ca Anne Hathaway s-a chinuit mult si pentru asta o apreciez, Catwoman este deja in pielea personajului, este deja intruchiparea feminitatii si hoata agila care face furori dun doua miscari. Plus ca apare cam putin.
    Dar in rest, filmul asta nu are absolut niciun minus. Are o poveste interesanta, nu e doar actiune cu baietii mari si muschiulosi care se iau la bataie, are lectii de viata care merita invatate, replici extraordinare, chimie intre personaje, pe scurt, este o frumusete de film. Eu zic ca nu aveti cum sa pierdeti niciun minut din viata uitandu-va la filmul asta, cu multa atentie, deoarece, daca se intampla sa clipiti, s-ar putea sa ratati ceva absolut fenomenal.
    Asa ca scoateti niste bani de sub saltea si mergeti sa vedeti "The Dark Knight Rises".

A Beautiful Mind

   

Filmul "A Beautiful Mind" a fost lansat in anul 2001, avand in rolurile principale pe Russell Crowe si Jennifer Connely. A fost nominalizat pentru multiple categorii in cadrul premiilor Oscar si a castigat premiile pentru "Cea mai buna actrita intr-un rol secundar", "Cel mai bun director" si "Cel mai bun film".
    "A Beautiful Mind" este, dupa parerea mea, unul dintre cele mai bune filme pe care le-am vazut vreodata. Mi se pare o capodopera a regizorului Ron Howard, foarte frumos realizat, foarte inteligent gandit si pus in scena, foarte deosebit din punctul de vedere al ideii si al abordarii.
    Mie personal imi place foarte mult filmele care prezinta idei relativ originale. Acest film se inscrie intr-o astfel de categorie. Inspirat din viata matematicianului John Nash, povestea spune uimitoarea poveste de viata a acestuia, idee prezentata atat din punctul de vedere al vietii personale, cat si din punctul de vedere al carierei si viziunea anturajului asupra sa. Russell Crowe interpreteaza extraordinar rolului lui Nash, diagnosticat cu o boala necrutatoare, fortat sa lupte impotriva ei si impotriva perceptiei celor din jur. Povestea incepe inca din anii de studentie ai lui John Nash la universitatea Princeton. Inca din acea perioada, acesta era unul dintre cei mai buni studenti si, incepand cu cel de-al doilea an acolo, incep si simptomele sale in ceea ce priveste boala sa. Astfel apare Charles (Paul Bettany), care este introdus ca fiind colegul de camera al lui Nash. Acesta ii este alaturi in perioada colegiului, cand acesta era adesea ironizat si luat peste picior din cauza ca era asocial. Ulterior, Nash este invitat la Pentagon, unde reuseste sa descifreze mental mesajul inamicilor, spre admiratia celorlalti. El considera ca prezenta lui la MIT este sub puterile sale, asa ca accepta o noua misiune de la un oarecare William Parcher (Ed Harris), care ii spune sa caute coduri in reviste, pentru a descfira codurile inamicilor sovietici. El devine obsedat de acest lucru si crede ca este urmarit atunci cand depune aceste mesaje la casuta postala a unei case parasite.
    In acelasi timp, una dintre studentele de la MIT il invita pe Nash sa ia cina cu el si, acesta, indragostindu-se la randul lui de ea, o cere in casatorie.
    Dar obsesia lui pentru munca pe care o face de vine tot mai mare si, in timpul unui discurs care il tinea la Harvard, are impresia ca este urmarit de spioni sovietici care vor sa-l omoare, asa ca incearca sa fuga. Din nefericire pentru el, este prins de doctorul Rosen care il sedeaza pentru a-l interna in spital.
    Din acest moment incepe lupta cu boala, temperamentul asocial al lui Nash devine tot mai pronuntat, iar sotia si, mai tarziu fiul sau, intampina probleme care pun deseori sub semn de intrebare viitorul familiei Nash, atat din punct de vedere mental, cat si fizic.
    Filmul combina genial suspansul, cu tensiunea, te mentine interesat pe tot parcursul filmului, iti atrage atentia intr-un mod in care putine filme o pot face. Acest lucru se datoreaza si faptului ca filmul este unul psihologic, un tip de film care in general atrage atentia. Povestea este una trista, insa interesanta, care se bazeaza in principiu pe lupta lui Nash cu boala. Este un film inteligent realizat, o poveste frumoasa, originala si distributie care merita toate aplauzele. Filmul are o durata de 135 si, desi pare mult, o sa vedeti ca nu e asa. Vizionare placuta!

The Amazing Spider-Man: The Untold Story

    Inca un film cu eroi. Din intamplare, inca un film bun cu eroi. Fie ca vorbim de Marvel sau de DC, in general, filmele cu eroi prind incredibil de bine la public. Asa cum s-a intamplat si de data aceasta. Desi zvonurile raspandeau vestea cum ca noul Spider-Man nu va fi niciodata la fel de bun ca vechiul Spider-Man, se pare ca zvonurile (si prin zvonuri ma refer din nou, la publicul pesimist) s -au cam inselat. Ca sa vezi ce rau este sa concluzionezi cu prejudecati.
    In ceea ce ma priveste pe mine cel putin (si e posibil sa fiu contrazisa, imi dau seama), Andrew Garfield a vazut rolul lui Peter Parker mult mai bine decat Tobey Maguire. Andrew Garfield este mai atent la desenele animate care s-au facut dupa Spider-Man. In general, Peter Parker din desene, desi un tocilar uneori luat la misto de alti elevi, era destul de sigur pe el, se cam bateau fetele pe el si, in principiu, era ok. Tobey Maguire era, in schimb, tocilarul ideal, ccu nasul in carti si...cam atat.
    Parerile vor spune ca gandesc asa pentru ca Garfield este mai frumusel decat Maguire. Imi pare rau, dar nu prea judec dupa fata. Ma gandeam ca trebuie mentionat.
    Bun, acum ca am terminat cu personaju, sa trecem la actiune. Actiune care incepe putin mai devreme, dinainte de intamplarea (atentie, potential spoiler) cu moartea unchiului Ben. Il are in centrul actiunii pe doctorul Curt Connors ca baiat rau care strica toata linistea orasului. Faptul ca ii spune: "The Untold Story" care e o treaba serioasa, pentru ca mentioneaza acea parte a povestii care nu a fost mentionata pana in acest moment. Avem ca actrita principala pe frumusica Emma Stone, care evolueaza ca actrita atat de frumos ca-ti dau lacrimile. Adica, tipa e in bransa de cateva luni, hai, bine, un an, dar urca de la zero la hero extrem de repede. Nici Andrew Garfield nu o duce mai rau, dupa rolurile din 'Doctor Who" sau "The Social Network".
    Nu o sa dau prea mult detalii cu privire la actiune. Ceea ce spun e ca, Curt Connors este baiatul rau si, amatorii de Marvel, vor sti ce inseamna asta si ce se cam intampla in film. De data aceasta, asa cum am spus, povestea este mult mai bine spusa si regizorii sunt mult mai atenti la seriale. Corpul lui Peter Parker nu mai produce panza, ci este un mecanism creat de el insusi pentru a se putea catara de pe o cladire pe alta. Noul Peter Parker este mult mai atletic, se misca mult mai repede, are reflexe mai rapide. Mie mi se pare ca, la  inceput, cand s-a creat primul Spider-Man, realizatorii au fost destul de limitati de tehnologia erei si de posibilitatile de realizare ale filmului.
    E posibil sa gresesc,dar mie mi se pare ca filmul asta ar trebui sa fie (si in opinia mea este) mult mai bune decat celelalte. E mai amuzant, e mai bine realizat, e mai bine gandit, replicile sunt amuzante, situatiile care se creeaza determina amuzamentul, actorii sunt geniali. Mie personal mi-a placut, ii dau un 9 si ceva si asta in principiu pentru ca dau 10 numai la filmele cu un grad de originalitate ridicat.
    Dati o fuga la cinema pentru "The Amazing Spider-Man: The Untold Story". Nu e risipa de bani, distributia este extrordinara si noua poveste merita urmarita.

Fight Club

    Spre rusinea mea, am tendinta sa vad filmele clasice si filmele extraodinar de faimoase cam dupa ce le vede toata lumea. Presupun ca asa se intampla in general cu generatia noastra deoarece ne trece cam greu prin cap sa renuntam la niste nimicuri de filme si sa ne uitam la clasice.
    Totusi, asta nu ma scuza pe mine. Recent, am decis sa ma uit la "Fight Club". Recunosc, mai degraba scriu review-uri decat sa citesc, insa am citit cateva si tin sa precizez un anume lucru: acest film este prezentat prost. Am trait incontinuu cu impresia ca in filmul acesta este vorba de povestea tipica, cu tipi care se omoara intre ei, concursuri, care e mai tare, care e mai smecher, cum mi s-a intamplat sa vad de atatea ori.

    Filmul nu are nimic un comun cu un film tipic cu batai. Da, se omoara niste tipi pe-acolo, insa...e genial. Centrul universului nu este tipul sexi care se indragosteste de tipa sexi si care impreuna incep o relatie de dragoste. Iar tipul sexi este urmarit de un alt tip sexi care o iubeste pe tipa sexi. Acest film depaseste toate asteptarile. Nu este un film numai pentru baieti, pe care fetele nu-l vor intelege niciodata si nu este vorba despre tipi sexi care arunca cu pumni in stanga si in dreapta (desi Brad Pitt este considerat super-sexi, iar Edward Norton nu e mai prejos). Insa filmul este psihologie pura, logica, situatii neasteptate si mai ales final neasteptat care te lasa cu gura cascata. Personal, m-am chinuit tot filmul sa vad (desi mi-a placut mult, sa nu se inteleaga gresit) ce este atat de deosebit, de iesit din comun la filmul asta de lesina toata lumea dupa el. Asta pentru ca eu sa lesin alaturi de multi altii cand am vazut sfarsitul. Logic, nu-s nebuna sa va spun care-i treaba, pot sa spun doar ca nu o sa regretati daca o sa va uitati la acest film cu batausi.
    Sa nu va asteptati sa vedeti ceva rupt din povesti, sau ceva care sa nu fie sangeros, filmul este destul de dur, insa genial realizat. Adevarul este ca am o pasiune (si nu sunt singura, din contra, asta defineste de obicei filmele bune de cele mai putin bune) pentru subiectele iesite din comun. Povesti de dragoste vezi la tot pasul, povestile cu eroi impanzesc lumea (desi intr-un mod extraordinar), povestile cu batai sunt realizate odata pe an cel putin si bine-nteles ca o luam razna cu Twilight.
    Dar acest film are subiect unic (sau cel putin asa era pe vremea lansarii). Este o combinatie de stiluri, puzzle-uri si idei originale, abordari diferite ale problemelor, tipuri diferite de personaje, viziuni diferite de la personaj la personaj, idei consiprative si punctul cheie...eh, va las sa vedeti filmul. Sincer, nu trebuie pierdut.
   Felicitarile mele sincere lui Brad Pitt si Edward Norton pentru minunatele performante, lui David Fincher pentru ca i-a venit ideea asta superba si va spun sigur ca filmul este o modalitate extraordinara pentru a petrece 139 de minute. Descrierea pe care o fac eu filmului pare cam ambigua, dar sincer, daca ma apuc acum sa povestesc ce se intampla risc sa scad din entuziasmul celor care vor sa-l vada. Plotul s-ar conura cam asa: Naratorul face cunostinta cu un tip, Tyler, cu care se imprieteneste si, impreuna formeaza un club in care vin oameni sa se omoare intre ei. Suna banal, suna slab, suna neinteresant. Insa partea interesanta se descopera odata cu filmul, entuziasmul se capata pe parcurs si, sincer, descrierea plotului nu cuprinde fumusetea filmului. Este, cum gasisem intr-o descriere despre Bacovia: "Poetul reuseste, prin cuvinte aparent simple insa indelung gandite, sa cuprinda intreaga esenta a simbolismului exact asa cum s-a manifestat el in tara noastra". Asta face directorul de la Fight Club. Descrie, printr-o prezentare banala a unui film, o idee absolut impresionanta, unica si care te lasa cu gura cascata. Este o capodopera.

Ice Age 4

 



 Deeeeeeci. Am revenit acum ca am terminat si eu cu BAC-ul. Am fost zilele trecute pe la cinema, dupa vreo luna de absenta si, dupa ce m-am invartit si m-am sucit un pic, m-am decis sa vad "Ice Age 4: Continental Drift".
    In mod normal, as fi crezut (asa cum se intampla din ce in ce mai des) ca s-a cam pierdut din splendoare. In general, cand filmele ajung pe la a patra parte, incepe sa cam scartaie problema. Nu si de data asta. Am aproape 19 ani si o minte de copil in cea mai mare parte a timpului, asa ca spun cu mana pe inima ca a fost un film superb. In sala, spre surprinderea mea, erau mai multi oameni in toata firea decat copii (probabil si din cauza ca filmul este rulat si in varianta dublata) si, contrar credintelor publice, s-au distrat si ei.
    Scrat nu isi pierde din amuzament nici de data asta, alergand dupa ghinda aia de trei filme incoace. Daca este sa povestim tot ceea ce a facut Scrat de-a lungul filmului, nu cred ca ne iese cine stie ce. Dar sa fi acolo, sa vezi lucrurile astea pe care el le face, este absolut superb.
    Acum sa revenim la planul principal al filmului. Ii avem din nou in centrul actiunii pe Manny (Ray Romano), Diego (Denis Leary) si Sid (John Leguizamo), care, in urma unui "Continental Drift" sunt despartiti de familia lor si sunt nevoiti sa strabata oceanul in lung si-n lat pentru a putea sa se intoarca la familia lor. In acelasi timp, le avem pe Ellie (Queen Latifah) si pe Peaches (Keke Palmer), fiica lui Manny si a lui Ellie, care incearca sa-si salveze prietenii ducandu-i la un pod, unde vor fi in siguranta.
    Un plus superb la distributie il constituie si Wanda Sykes, pentru care, eu personal am un anume respect, deoarece este un comediant genial. Lucrul acesta l-a dovedit si prin intermediul bunicii lui Sid. Nu a fost nevoie decat de vocea ei, pentru ca personajul sa fie unul dintre cele mai iubite si cele mai amuzante din tot filmul.
    O alta persoana care s-a alaturat distributiei de onoare, este Jennifer Lopez, in rolul lui Shira, o specie de pisica cu un tupeu extraordinar, care-l pune pe Diego cu "botul pe labe" cum obisnuim noi sa spunem.
    Manny, Diego si Sid fac tot posibilul sa scape cu viata  si intampina tot felul de probleme la tot pasul. Sunt fugariti de pirati, de creaturile marii, de propriul lor ego si de propriile slabiciuni. Sunt prezente elemente specifice familiei (prezenta unei adoelscente, cu problemele adolescentine de rigoare, precum dragostea), glumele sunt absolut geniale, personajele sunt extraordinar de bine conturate. Chiar exista unele referinte la anumite filme care au impresionat in trecut si care sunt interesant de desocperit.
    Parerea mea este ca ar trebui sa incercati filmul. Nu conteaza cati ani aveti, filmul este facut pentru toate varstele, copiii vor iubi noile personaje la fel de mult ca pe cele vechi, iar pentru restul generatiilor, filmul este modalitatea perfecta pentru a va relaxa, linisti si pentru a rade timp de vreo 94 de minute. Este superb.