Fight Club

    Spre rusinea mea, am tendinta sa vad filmele clasice si filmele extraodinar de faimoase cam dupa ce le vede toata lumea. Presupun ca asa se intampla in general cu generatia noastra deoarece ne trece cam greu prin cap sa renuntam la niste nimicuri de filme si sa ne uitam la clasice.
    Totusi, asta nu ma scuza pe mine. Recent, am decis sa ma uit la "Fight Club". Recunosc, mai degraba scriu review-uri decat sa citesc, insa am citit cateva si tin sa precizez un anume lucru: acest film este prezentat prost. Am trait incontinuu cu impresia ca in filmul acesta este vorba de povestea tipica, cu tipi care se omoara intre ei, concursuri, care e mai tare, care e mai smecher, cum mi s-a intamplat sa vad de atatea ori.

    Filmul nu are nimic un comun cu un film tipic cu batai. Da, se omoara niste tipi pe-acolo, insa...e genial. Centrul universului nu este tipul sexi care se indragosteste de tipa sexi si care impreuna incep o relatie de dragoste. Iar tipul sexi este urmarit de un alt tip sexi care o iubeste pe tipa sexi. Acest film depaseste toate asteptarile. Nu este un film numai pentru baieti, pe care fetele nu-l vor intelege niciodata si nu este vorba despre tipi sexi care arunca cu pumni in stanga si in dreapta (desi Brad Pitt este considerat super-sexi, iar Edward Norton nu e mai prejos). Insa filmul este psihologie pura, logica, situatii neasteptate si mai ales final neasteptat care te lasa cu gura cascata. Personal, m-am chinuit tot filmul sa vad (desi mi-a placut mult, sa nu se inteleaga gresit) ce este atat de deosebit, de iesit din comun la filmul asta de lesina toata lumea dupa el. Asta pentru ca eu sa lesin alaturi de multi altii cand am vazut sfarsitul. Logic, nu-s nebuna sa va spun care-i treaba, pot sa spun doar ca nu o sa regretati daca o sa va uitati la acest film cu batausi.
    Sa nu va asteptati sa vedeti ceva rupt din povesti, sau ceva care sa nu fie sangeros, filmul este destul de dur, insa genial realizat. Adevarul este ca am o pasiune (si nu sunt singura, din contra, asta defineste de obicei filmele bune de cele mai putin bune) pentru subiectele iesite din comun. Povesti de dragoste vezi la tot pasul, povestile cu eroi impanzesc lumea (desi intr-un mod extraordinar), povestile cu batai sunt realizate odata pe an cel putin si bine-nteles ca o luam razna cu Twilight.
    Dar acest film are subiect unic (sau cel putin asa era pe vremea lansarii). Este o combinatie de stiluri, puzzle-uri si idei originale, abordari diferite ale problemelor, tipuri diferite de personaje, viziuni diferite de la personaj la personaj, idei consiprative si punctul cheie...eh, va las sa vedeti filmul. Sincer, nu trebuie pierdut.
   Felicitarile mele sincere lui Brad Pitt si Edward Norton pentru minunatele performante, lui David Fincher pentru ca i-a venit ideea asta superba si va spun sigur ca filmul este o modalitate extraordinara pentru a petrece 139 de minute. Descrierea pe care o fac eu filmului pare cam ambigua, dar sincer, daca ma apuc acum sa povestesc ce se intampla risc sa scad din entuziasmul celor care vor sa-l vada. Plotul s-ar conura cam asa: Naratorul face cunostinta cu un tip, Tyler, cu care se imprieteneste si, impreuna formeaza un club in care vin oameni sa se omoare intre ei. Suna banal, suna slab, suna neinteresant. Insa partea interesanta se descopera odata cu filmul, entuziasmul se capata pe parcurs si, sincer, descrierea plotului nu cuprinde fumusetea filmului. Este, cum gasisem intr-o descriere despre Bacovia: "Poetul reuseste, prin cuvinte aparent simple insa indelung gandite, sa cuprinda intreaga esenta a simbolismului exact asa cum s-a manifestat el in tara noastra". Asta face directorul de la Fight Club. Descrie, printr-o prezentare banala a unui film, o idee absolut impresionanta, unica si care te lasa cu gura cascata. Este o capodopera.