The Perks of Being a Wallflower

    Aseara, cu ultimele puteri ramase, am reusit sa ma asez in pat si sa ma uit la "The Perks of Being a Wallflower", despre care auzisem de cateva luni si imi doream foarte tare sa-l vad, insa se pare ca cinematograful din Pitesti (cel putin) a decis sa nu promoveze acest film, pentru ca pot sa promoveze filme mai proaste de-atat.
    Filmul se bazeaza pe cartea scrisa de Stephen Chbosky, un roman care de asemenea nu a fost promovat in Romania, sau tradus, daca tot suntem la acest subiect. E sincer jenant sa vezi cum cele mai interesante filme, carti, melodii etc. ajung sa fie atat de putin promovate sau dureaza mult prea mult ca sa apara in magazine. Oricum, filmul este mai epic si mai aproape de suflet decat au fost multe filme pe care le-am vazut in ultima perioada. Aici nu au mai contat efectele speciale si glumele nu au fost gandite de genul: "Cred ca replica asta e amuzanta, hai sa o punem acolo". Nu. Filmul a fost rupt din suflet si a reprezentat o poveste emotionanta cu si despre adolescenti si daca romanul ar fi fost un pic mai luat in serios, ar fi avut acelasi impact asupra lumii, precum "De veghe in lanul de secara". Povestea in sine prezinta viata lui Charlie (Logan Lerman), un adolescent in pragul de a incepe prima zi la liceu, o zi de care ii este foarte teama si care-l face sa numere zilele care le mai are de petrecut acolo, cu o ardoare atat de trista, incat iti lasa impresia ca, intr-adevar, in momentul in care va termina liceul, va fi cu adevarat eliberat dintr-o inchisoare. Insa planurile lui Charlie sunt usor date peste cap atunci cand intalneste un cuplu de seniori, pe Sam (Emma Watson) si pe Patrick (Ezra Miller) care il "adopta" imediat si care il primesc cu bratele deschise in vietile lor. Dar in acelasi timp, de fiecare data cand viata lui Charlie pare sa ia o turnura mai trista, mai dezamagitoare, el trebuie sa se lupte cu lucrurile care se intampla numai in interiorul capului sau, cu sinuciderea recenta a celui mai bun prieten al sau, Michael si cu amintirile despre matusa sa, Helen, care murise intr-un accident de masina la cea de-a 7a aniversare a lui Charlie. Teme precum drogurile, sexul, avantajele si dezavantajele adolescentei sunt abordate in cadrul filmului.
    Filmul se intipareste pe retina si iti da speranta si transmite un mesaj important si anume ca nu esti singur. Ca atunci cand chiar iti doresti ca lucrurile sa mearga bine si sa fii fericit, in cele din urma vei gasi acei oameni care sa te accepte asa cum esti tu si sa te inteleaga in ciuda problemelor tale. "The Perks of Being a Wallflower" raspunde la multe dintre intrebarile puse atat de adolescenti cat si de cei mai in varsta, care inca nu si-au gasit drumul in viata si care nu primesc ajutor din partea nimanui.
    Nu pot sa spun decat ca acest film m-a marcat si ca sper sa am timp sa citesc si cartea cat de curand si recomand aceste doua lucruri tuturor adolescentilor, deoarece cred cu sinceritate ca ii va ajuta sa vada lucrurile cu ochi diferiti si sa inteleaga ca uneori, lucrurile nu sunt asa de urate in esenta, cum par sa fie in aparenta. Chiar cred cu sinceritate ca acest roman are sansa sa devina la fel de bun ca "De veghe in lanul de secara" al lui Salinger daca i se acorda atentia necesara.

The Hobbit:An Unexpected Journey

    Incepem weekend-ul cu "The Hobbit:An Unexpected Journey pentru ca, ei bine, data de 14 este data lansarii oficiale si orice fan adevarat care are filmul la dispozitie (fie la cinema, fie acasa) trebuie neaparat sa-si elibereze programul si sa sara pe "Hobbit". De data aceasta nu-l mai avem pe curajosul Frodo (Elijah Wood)  in centrul atentiei si nici inelul lui Sauron, cel care ne-a tinut cu sufletul la gura timp de 3 filme lungi, 3 carti interesante, 3 ani de zile si nenumarate premii Oscar.
    In schimb il avem pe unchiul lui Frodo, Bilbo Baggins (Martin Freeman), prezentat in zilele sale de tinerete, cand vesela mamei lui si mileurile erau mai importante decat aventura. Tot in acest film il avem prezent si pe nelipsitul Gandalf (Ian McKellen) care reprezinta, in esenta, intriga filmului. Prea mult in legatura cu subiectul filmului nu prea avem ce sa spunem, avand in vedere ca Peter Jackson a decis sa faca dintr-o carte de vreo 300 de pagini, o ditamai trilogia. Ceea ce este de mentionat este ca aceasta poveste este prequel-ul de la "Lord of the Rings" si ca povestea se desfasoara in jurul a 12 gnomi, ultimii din neamul lor si in jurul luptei pentru a-si recupera regatul pierdut. Creaturile intunericului iesite din neobosita si nelimitata imaginatie a lui J.R.R. Tolkien sunt absolut unice, avand atat denumiri cat si un aspect nemaintalnit.
    Ceea ce merita mentionat este ca ne vor fi explicate niste detalii, niste informatii pe care le stim din "Lord of the Rings" insa doar ca idee, doar ca o mentiune enigmatica a ceea ce avea sa urmeze. Aflam de ce Bilbo nu l-a omorat pe Gollum (Andy Serkis) atunci cand a avut ocazia, ce anume l-a facut sa crute viata unei creaturi atat de infame, aflam de ce neamul Gnomilor si cel al Elfilor obisnuiau sa fie in razboi si mai ales descoperim cum a ajuns Bilbo in posesia inelului, un lucru care, banuiesc, ne interesa pe toti.
    Hm, in alta ordine de idei, nu pot intelege cum de Peter Jackson a vazut ecranizarea aceasta, insa omul asta are ceva magic in componenta sufletului si creierului lui, din moment ce dintr-o carte de 300 de pagini, el face nu unul, nu doua, ci trei filme mari si late caci, tineti-va bine, prima parte are cu stil si eleganta, aproape 3 ore. I'll be damn! Adica daca vedeam un film de o ora jumate, avea o logica, dar asa...Nu pot decat sa sper ca omul acesta stie ce face (si cred ca putem sa avem incredere in el dupa faimoasa trilogie) si ca imaginatia lui nu are limite, doarece, se vede pe alocuri si inca destul de des cum incearca sa traga de timp si de actiune, pe langa faptul ca asistam la niste cantecele, timp in care ma tot rugam ca ideea ingenioasa sa nu fie vreun musical.
    In ceea ce priveste distributia, in mod sigur nu putem comenta la distributia anterioara care si-a dovedit suprematia si infinitia maretie (Ian McKellen, Hugo Weaving), insa il putem comenta pe Bilbo Baggins, interpretat de Martin Freeman, cel mai bine stiu din faimosul serial "Sherlock" produs de BBC. Peter Jackson a facut o declaratie cum ca si-l dorea foarte tare pe Freeman pentru rol caci el parea cel mai potrivit om din universul actoricesc, insa pot spune cu mana pe inima ca nici eu nu mi-as fi imaginat pe cineva mai bun.

    In concluzie, cu toate ca tehnologia 3D ne mananca de bani (mai ales de cand dam vreo 3-4 lei in plus pentru intretinerea ochelarilor care sunt la fel de murdari si aburiti de fiecare data), daca este vreun film care sa merite acela este The Hobbit:An Unexpected Journey.

Salmon Fishing in the Yemen

    Filmul acesta l-am vazut acum ceva timp, insa nu am apucat sa scriu nimic despre el pentru un oarecare motiv neinteles, deoarece filmul mi-a placut mai mult decat multe alte filme pe care le-am vazut pana acum. Nu pot sa-mi dau seama, acestea fiind spuse, cum de filmul nu a primit ceva mai multa apreciere, ceva mai multa faima, insa, probabil este vorba inca o data despre pasiunea mea (sau mai precis slabiciunea) pentru idei originale, carora le acord lejer cateva puncte in plus

    Pe scurt, filmul spune  povestea unui doctor in biologie, pe nume Alfred Jones care obisnuia sa traiasca in lumea sa plictisitoare, alaturi de sotia sa, intr-o casatorie care nu-l mai facea fericit de ceva timp, insa din care nu voia sa evadeze, deoarece se simtea bine in zona sa de comfort. Viata lui Alfred (Ewan McGregor) isi incepe adevarata aventura, intr-o zi, cand seful sau il ameninta ca daca nu se va ocupa de un proiect ce presupune mutarea unei cantitati generoase de pesti in Yemen, va fi concediat. Doctorul Jones, obligat fiind, se intalneste cu sefa proiectului, domnisoara Harriet Chetwode-Talbot (Emily Blunt), care, in cele din urma, reuseste sa-l convinga ca acorde incredere si interes proiectului. Odata ce Harriet si Alfred pleaca in Yemen, sa-l intalneasca pe seicul Muhammed (Amr Waked), amandoi descopera ca, daca iti doresti ceva cu adevarat si esti dispus sa risti totul pentru a-l putea obtine, lucrurile pot sa aiba un sfarsit fericit. Alfred isi descopera pasiunea pentru aventura, credinta in miracolele naturii, iar Harriet isi descopera capacitatea de a lupta pentru ceea ce iubeste, de a fi extraordinara.

    In ceea ce priveste distributia, eu ma inclin. Aveam o pasiune pentru stilul actoricesc al lui Ewan McGregor inca de pe vremea lui Obi-Wan Kenobi, un lucru pe care, banuiesc eu, il am in comun cu mai toata lumea, deoarece, desi un actor foarte bun, filmele lui nu au avut chiar faima care ar fi putut sa o aiba. Cat despre Emily Blunt, am ramas putin socata in ceea ce priveste capacitatea mea de a sari, uneori, exact peste niste lucruri atat de evidente. Am descoperit-o pe Emily Blunt abia in filmul acesta (spre rusinea mea) si in principiu din cauza accentului absolut genial. Dar apoi, cautandu-i filmografia, am descoperit aproape ingrozita cam cate filme vazusem cu ea pana la ora actuala (Devil wears Prada, The Adjustment Bureau, The 5-year engagement) insa nu o observasem. In fine. Incepand cu "Salmon fishing in the Yemen" am inceput sa acord o atentie sporita actritei, tocmai la timp ca sa o remarc in filmul "Looper". 

    Hmmm, ce sa mai spunem. Un scenariu original, replici bine gandite, personaje bine conturate. Doctorul Jones este usor acuzat ca are sindromul Asperger, cel de-al doilea plan al filmului (despre care nu, nu o sa mentionez nimic) o pune in evidenta pe Blunt intr-un mod inteligent si concret, care o face sa iasa din tiparele ei normale. Multumim frumos regizorului Lasse Hallstrom pentru ca a acordat atentie romanului scris de Paul Torday. 

    Filmul nu se mai poate gasi in cinematografie, insa mult succes la descarcarea, hm, pardon, cumpararea lui in varianta originala din magazine. Da. Asa e bine. Pai, vizionare placuta!  

Rise of the Guardians

 



    Cum eu la facultate am inceput sa intru in verificari si lucrari si vesnicele multe teme, nici timpul nu mai este prietenul meu (nu ca ar fi fost vreodata) asa ca nu prea am avut timp in ultima perioada sa prezint niciun film, desi am mers la cateva. Saptamana acesta vorbim despre "Rise of the Guardians", un film realizat de Peter Ramsey si care are ca tema principala, logic, Craciunul.
    Prima mea reactie cand am auzit descrierea initala a filmului a fost ceva de genul: "Serios? Avem totusi o varsta!". Dar adevarul e ca desi suna exagerat de copilaros, filmul intrece orice asteptari. Sau poate am fost eu prea entuziasmata? Ramane sa mergeti la film si sa ma criticati.
    Principala idee a filmului, exact asa cum spune titlul, este salvarea copiilor de Pitch Black (sau, tradus, Intuneric Bezna) care ameninta sa transforme toate visele copiilor si toate sperantele si toata increderea copiilor in ideea ca mai exista Mos Craciun, Iepurasul de Paste, Mos Ene si Zana Maseluta. Asa ca gardienii copiilor se unesc in incercarea de a-l bate mar pe Pitch Black. Doar ca anul acesta mai este ales inca un gardian  si anume Jack Frost, un adolescent caracterizat initial ca fiind rebel si egoist, dar care insa a petrecut mult mai mult timp in preajma copiilor decat toti ceilalti gardieni. Desigur, Jack Frost este suparat ca nimeni nu crede in el si se alatura luptei in ideea ca poate acest lucru ii va aduce apreciere.
    Distributia este absolut incantatoare, mai ales pentru un maniac (adica eu) ce s-ar duce la filme doar pentru ca e distributia incantatoare (desi mi-am luat-o rau de tot in fata cu "The Imaginarium of Doctor Parnassus). Dar simpla prezenta a lui Jude Law (Pitch), Alec Baldwin (Santa Claus), Chris Pine (Jack Frost) si Hugh Jackman (Bunny) face acest film chiar si mai apreciabil pentru ca oamenii astia nu prea au ales scenarii proaste "so far" cel putin.
    Ceea ce ma deranjeaza pe mine, cum ma deranjeaza de multe ori, este felul in care romanicii nostri au reusit sa traduca titlul: "Cinci eroi de legenda". Adica, minunat, mirific, mirobolant, dar nu prea. Serios acum, nu suna mai bine "Renasterea gardienilor" sau o traducere mai literara dar care sa fie pe titlul initial al filmului?
    Nu este cazul de vorbit despre jocul actorilor, insa felul in care au gandit totusi intonatia replicilor a fost bine gandit. Avem stilul caracteristic, de smecheras, al lui Chris Pine, superbul accent al lui Jude Law, stilul impozant al lui Alec Baldwin. And the future sounds great!!!
    Nici replicile nu sunt de lepadat. Intodeauna ma duc la film cu un gol in stomac si ma gandesc cam cat de bun o sa fie filmul si cat de jalnice or sa fie replicile, pentru ca efectiv, pe mine, "Tron" m-a dat peste cap. Ideea a fost ok, efecte speciale si cele mai proaste replici din istorie. Dar "Rise of the Guardians" nu s-a incurcat cu replici de nimic. Sa le multumim lui David Lindsay-Abaire si lui William Joyce.
    Inca un atuu, asa cu stil, e faptul ca este lansat atat de aproape de Craciun, toata lumea intra in atmosera si , sincera sa fiu, este o poveste destul de unica. Adica, este o idee care eu una nu am mai vazut-o abordata pana acum. In general, Mos Craciun e in centrul atentiei si cam atat. Ei, de data asta, toata lumea lupta. Sounds better.
    Asa ca mergeti la "Rise of the Guardians". Go now.

Hotel Transylvania

 

    Incepem week-end-ul cu un foarte simpatic desen animat pe care sincer il asteptam de ceva vreme, dar, culmea, parca stia asta si ma rau se lasa asteptat. Vorbesc despre "Hotel Transylvania", un desen animat foarte simpatic, avandu-si originile in istoria tarii noastre, ceea ce este un lucru apreciat, deoarece, tot mai des, am impresia ca singurul lucru pozitiv, reprezentativ pentru romani este istoria contelui Dracula. Sau, ma rog, cam cat de pozitiv ar fi un conducator care tragea oamenii in sulita. Depasesc momentul inainte sa ma fac de ras.
    Astazi am vazut "Hotel Transylvania". Sincer, sunt putin bagata in ceata si nu sunt sigura exact de unde ar trebui sa incep. Pe de o parte, as putea spune ca filmul a fost destul de entertaining, spunand povestea unul Dracula putin diferit de ce s-a vazut pana acum. Acest nou Dracula este un tata innebunit dupa fiica sa, pe care incearca sa o protejeze de oameni prin toate mijloacele posibile. Planurile contelui sunt sfaramate totusi in momentul in care, apare la castel un oarecare Jonathan, un adolescent care pare sa stabileasca o conexiune cu fiica adolescenta a lui Dracula si care schimba atmosfera de la palat, castigand, intr-o oarecare masura, simpatia tuturor. Daca este sa rezumam filmul, nu prea este mai mult de spus. In stilul caracteristic al lui Genndy Tartakovsky, pe care il recunoastem din desenele copilariei noastre, actiunea nu se invarte decat in jurul lui Jonathan si al lui Dracula, intr-o disperata incercare, continua, a contelui de a-l da afara pe adolescentul problematic. Intregul film este o insiruire de intamplari neintentionate, de intorsaturi de situatie deoarece se pare ca Dracula are mari probleme in a scapa de Jonathan.
    Nu zic ca filmul e prost. Din contra, nu regret decat vreo 5 lei din toti banii pe care i-am dat, nu de alta dar mi-era foame cand am iesit de la film si cu 5 lei mancam si eu ceva. Majoritatea glumelor sunt reusite, insa, sincer, umorul reiese mai frumos din caracterul personajelor si amuzamentul intamplarilor.
    Cred ca intr-o oarecare masura am o problema cu insusi contele. La prima vedere, vampirul este mult mai amuzant, insa, pe parcursul filmului parca isi cam pierde din stralucire. Nu vreau sa fiu rea, insa am senzatia ca Adam Sandler, interpretul, o cam da in bara si-n desene animate. Ceea ce e totusi mai greu de facut avand in vedere ca tehnologia face mare parte din treaba.
    Sa nu pice populatia in dizgratie, indicat este sa mentionam faptul ca, pe langa prezenta vampirului, filmul nu are mai nimic in comun cu romanul, insa exista anumite elemente, de exemplu castelul, care fac conexiunea cu legenda, mareata noastra legenda.
    De obicei comentez jocul actorilor, insa aici simt ca este inutil. Am fost frumos marcata de prezenta lui Fran Drescher in film, jucand rolul lui Eunice, sotia lui Frankenstein. Ma bucur ca Selena Gomez evolueaza de la seriale Disney gen "Magicienii din Waverly Place". Altceva...pauza. Cum spuneam, scriptul e ok, dar se putea mai bine. Filmul nu starneste rasul pana la lacrimi, dar nici nu te face sa strambi din nas.
    P.S: Nerecomandat fanilor Twilight.

To Rome With Love

   

     Ne aflam fata in fata cu o noua productie marca Woody Allen, la fel de impresionanta si de unica precum toate celelalte idei ale lui Woody Allen. Recunosc faptul ca nu prea i-am acordat foarte mare atentie acestui regizor, oricum nu la fel de multa cum le-am dat altora. Insa de la "Midnight in Paris", care m-a facut sa ridic o spranceana in momentul in care am descoperit ce se intampla in fata mea, m-am decis sa casc ochii mai des si sa-i acord atentie subsemnatului. Recunosc, nu am fost prea impresionata initial de "Midnight in Paris". De ce? Pai, de motivul ce urmeaza. Il apreciez pe Woody Allen pentru ideile originale si ma inclin cu respect in fata lui, insa sunt obisnuita cu filmele cu punct culminant si sfarsit sfasietor. Ori el nu merge pe principiul acesta.

    "To Rome With Love" insa, m-a impresionat ceva mai mult si, dupa ce-am iesit din ignoranta mea, mi-am prezentat scrisoarea cu scuzele mele sincere filmului "Midnight in Paris". Distributia din "To Rome With Love" este absolut impresionanta, ceea ce ii aduce un nou atuu lui Woody Allen in ochii mei si anume priceperea cu ajutorul careia isi selecteaza actorii exact pe personajele exceptionale pe care le creeaza in mintea lui. 

    Filmul spune povestea a patru personaje principale si intamplarile ce evolueaza odata cu implicarea acestora in actiunea filmului. De data aceasta nu mai avem o trecere in timp a personajului principal ci, tema filmului prezinta implinirea acelor dorinte care ne macina cel mai puternic. In primul rand il avem pe Roberto Benigni, pe care nu-l mai vazusem de un car de ani in lumina refelctoarelor, insa se pare ca se mentine la fel de talentat ca de la succesul filmului "La vita e bella". Aici joaca rolul lui Leopoldo, un functionar pe care il ignora si il subaprecia toata lumea, pentru ca, ulterior, sa ii acorde toata lumea atentie. Tin sa mentionez de acum ca prea multe detalii nu o sa dau, insa destule cat mintea celor ce citesc sa faca acel "click" si sa fuga la cinema. In al doilea plan ii avem pe Milly si Antonio, dupa parerea mea cele mai neinteresante personaje, care, dupa ce se casatoresc, din cauza caracterelor diferite, considera ca nu si-au implinit dorintele dinainte de casatorie si cauta sa le indeplineasca dupa acest proces, cu toate ca sunt macinati de ideea conform careia vor fi acuzati de "adulter". Acest cuplu este frumos piperat de prezenta lui Penelope Cruz, o prezenta unica, dorita, personalizata in stilul caracteristic fermecator al acesteia. In al treilea plan ii avem pe Jack, rol frumos jucat de Jesse Eisenberg (caruia eu ii zic mai nou, micul Zuckerberg) un tanar arhitect, aflat intr-o relatie cu Sally. Jack il cunoaste pe John, un faimos arhitect, pe care-l invita in casa sa. Actiunea degenereaza mai degraba dubios, cu multe semne de intrebare pana la un punct cand incepi sa zici "aaaaa, interesaaant!". Cumva, Jack e John si John e Jack, in fine, nu am inteles. Sau am inteles?Am promis ca nu dau detalii. In fine, existenta lui Jack e perturbata de frumoasa Monica, interpretata de o actrita pe care nu  o mai vazusem de mult, insa care pare sa urce pe culmile gloriei si anume Ellen Page. Aceasta asociere a lui Eisenberg cu Page nu este doar intriganta si plina de chimie, insa ma face sa cred ca totusi tanara generatie nu e pe duca.

    Nu in ultimul rand ii avem pe Woody Allen si Judy Davis, in rolurile unor parinti veniti in Italia sa cunoasca pe logodnicul fiicei lor. Ei sunt Phyllis si Jerry, un psihiatru si un producator de muzica clasica, putin mai "avangardist". Toata viata lui, Jerry fusese considerat un pic luat de vant in industria muzicii, deoarece ideile lui de a pune scene de opera intr-o noua lumina erau considerate stupide. In momentul venirii sale in Italia, el este retras la pensie, pe care o aseamana cu o sentinta la moarte, insa i se acorda o noua sansa, sa descopere acel talent care sa-l faca faimos, chiar si pentru putin timp.

    Mie personal mi-a placut filmul, mi-a placut ideea originala, distributia perfect aleasa. Replicile bine asezat, Phyllis (Judy Davis) mi se pare un personaj extraordinat, Eisenberg impresioneaza constant, nu mai am ce comenta. Superb.

The Bourne Legacy

  

  Am fost din nou la film, de data aceasta ca sa urmarim "The Bourne Legacy", cel de-al patrulea film din seria Bourne. Primele trei filme, intitulate "The Bourne Identity", "The Bourne Supremacy" si "The Bourne Ultimatum" l-au avut ca personaj principal pe Matt Damon in rolul lui Jason Bourne si au fost o serie de filme apreciate si urmarite.

    De data aceasta avem parte de o schimbare de decor. Dupa ce Matt Damon a renuntat la rolul sau ca Jason Bourne, echipa de la filmari l-a recrutat pe Jeremy Renner, un actor care mie se intampla sa imi placa foarte tare. De ce? Pai in primul rand deoarece evolueaza tare frumos si ascendent, desi la o varsta cam tarzie. Din 2007 pana in 2012 Renner a avut roluri numai din cele mai bune si in filme din ce in ce mai cautate, incepand cu o scurta aparitie in faimosul serial "House M.D", continuand cu filme precum "The Hurt Locker", "Avengers" sau, asa cum o sa prezint eu, "The Bourne Legacy".

    Jeremy Renner are primul sau rol principal, sub numele de Aaron Cross si interpreteaza rolul unui agent din cadrul programului Outcome. Dupa ce au vazut cum au decurs operatiunile programului in cazul lui Jason Bourne, CIA incearca sa inchida programul, iar unul dintre agentii care trebuiesc eliminati ca urmarea a acestui lucru este Aaron Cross.

    Renner face echipa cu Rachel Weisz, o actrita deasemenea pe culmile succesului, dar pe care, aparent, eu continui sa o uit. Desi am vazut vreo patru dintre filmele lui Weisz, de fiecare data cand o vad in unul nou, ma intreb cine e actrita si unde am mai vazut-o. De obicei asta nu mi se intampla, mai ales cand actorii din fata mea au roluri exceptionale. Weisz interpreteaza rolul doctoritei Marta Shearing, pe care, deasemenea, CIA incearca sa o elimine. Spre norocul ei, este salvata uimitor de catre Cross, pe care mai tarziu il ajuta sa supravietuiasca atacurilor venite din partea inamicilor.

    Problema mea e urmatoarea: filmul nu prea are o poveste. O sa aveti impresia ca zic asta deoarece nu imi plac filmele de actiune, sau din cauza ca nu inteleg eu problema. Dar nu prea e asa. Se intampla sa am o oarecare experienta pe toate fronturile in ceea ce priveste filmele. Acum eu am cam observat ca, in general, filmele de actiune nu au o poveste foarte profunda. Insa sunt si exceptii. De ce nu a putut "The Bourne Legacy" sa fie una dintre aceste exceptii? Nu stim. Ideea este ca mai tot filmul, Cross si Shearing alearga dintr-o locatie in alta, se ascund, baietii rai sunt pe urmele lor, au influente si nu odata sunt aproape gata sa-i manance de vii atat pe Cross cat si pe Shearing. Dar reusesc sa scape de fiecare data cu ajutorul calitatilor de agent ale lui Aaron Cross, care bate la baieti rai cat il tin puterile. Trist este ca mi se pare ca rolul lui Weisz putea fi putin adjustat. Ea este doctor in biologie, dar nu pare sa stie mai nimic. Eu am inteles ca este filmul lui Renner si sunt absolut de acord cu acest lucru, dar si prezentei feminine ii trebuia ceva mai multa atentie.

    Alta prezenta remarcabila este reprezentata de Edward Norton  in rolul unui colonel cu numele Eric Byer, care il recruteaza pe Cross de pe front, din razboi si ii promite o viata de agent, numai din cauza ca avea nevoie sa-si faca numele de recruti.

    In concluzie, ii dam filmului un 7 si ceva, deoarece Jeremy Renner si Rachel Weisz fac o echipa buna, se poate vedea o chimie intre personajele lor, au cariere ascendente, iar filmul a fost captivant, cu replici interesante si miscari bine gandite. Ii scadem ceva puncte din cauza lipsei de poveste (la care eu tin foarte mult).

The Dark Knight Rises

    Tocmai am venit de la filmul "The Dark Knight Rises", film la care nu am fost capabila sa respir timp de 2 ore si 44 de minute. Nu, nu a fost din cauza vreunui miros din sala, ci din cauza ca filmul m-a tinnut efectiv cu sufletul la gura.
    In primul rand, o sa incep cu distributia geniala, cu actori nu neaparat de prima mana, dar cu sanse mari sa  obtina aceasta caracteristica. Il avem astfel pe Christian Bale il rolul lui Batman, rol jucat de acesta inca din 2005. Continuam cu loialul Alfred, interpretat genial de Michael Cane. Apoi ajungem la baietii rai ai actiunii si anume la Bane, personaj care ascunde in spatele mastii pe minunatul Tom Hardy, acum ajuns unul dintre baietii interesanti ai Hollywood-ului, iar motivul ascensiunii sale ne este tot timpul reamintit prin rolurile pe care Hardy le interpreteaza in ultimul timp. Apoi ii avem in roluri secundare pe Gary Oldman, un veteran al filmelor bune si pe Joseph Gordon-Levitt, pentru care am o simpatie de ceva timp si care, asemeni lui Hardy, evolueaza absolut uimitor (pentru o alta evaluare a lui Gordon-Levitt, urmariti "500 days of summer"). Apoi avem actritele Anne Hathaway (care se intampla sa fie si actrita mea preferata) care interpreteaza cu stil si eleganta rolul lui Catwoman si pe Marion Cotillard in rolul noului interes amoros al lui Bruce Wayne.
    Regizorul Christopher Nolan anunta noul Batman intr-un stil absolut uimitor. Filmul nu este in niciun fel mai prejos decat decat celelalte doua create de acelasi regizor, din contra, filmul pare in plina ascensiune, iar sfarsitul remarcabil, genial si neasteptat o sa confirme acest lucru.
    Dupa doi ani de zile in care Bruce Wayne a stat ascuns in casa sa, fara sa lase pe nimeni sa-l vada, traind in umbra trecutului sau, fiind macinat de el in fiecare zi, descopera ca revenirea lui Batman este una necesara, atunci cand, un tanar politist pe nume Blake (Joseph Gordon-Levitt) vine la casa sa si ii explica, prin cuvinte simple, insa pline de suflet, ca ar fi indicat sa mai iasa din casa si sa vada ca lumea in care traieste se cutremura sub picioarele sale. Iar atunci cand politistul preferat al lui Wayne este impuscat, acesta realizeaza ca revenirea lui Batman este necesara. In acelasi timp, Bane face tot posibillul sa distruga Gotham cu ajutorul unei bombe nucleare. Actiunea se desfasoara pe mai multe planuri, spune povestile mai multor personaje, insa se imbina atat de armonios si de perfect, incat rezultatul este mai mult decat impresionant. Nolan nu abordeaza  (asa cum s-a vazut de la primul Batman) subiectul eroilor cum il abordeaza cei de la Marvel, nu neaparat ca acestia il aobrdeaza mai prost. Doar ca Nolan are un anumit stil: el prezinta inca de la inceput Gotham ca un oras imposibil de reparat, imposibil de salvat si, pana la cea de-a  treia parte a filmului, el nu renunta atat de usor la idee. Prezinta cu multa perspicacitate faptul ca orasul este incredibil de corupt si greu de salvat, insa se concetreaza cu stil asupra celor mai importante probleme, asupra celor care intr-adevar l-ar face imposibil de salvat. Wayne crede in el, crede ca poate schimba ceva si nu inceteaza sa-si schimbe parerea nici dupa ce este chinuit si torturat dincolo de imaginabil.
    Daca ar fi vreun lucru de care sa ma plang la acest film, ar fi faptul ca Selina Kyle, cunoscuta mult mai bine sub numele de Catwoman, este prezentata cam anemic. Imi amintesc sa fi vazut unul dintre filmele vechi cu Batman, in care ii era prezentata evolutia precisa, ce fel de femeie era inainte de Catwoman, cum a reusit sa ajunga Catwoman si avea niste scene pline in care ii dadea pe baietii rai cu capul de pereti. In schimb, cu toate ca Anne Hathaway s-a chinuit mult si pentru asta o apreciez, Catwoman este deja in pielea personajului, este deja intruchiparea feminitatii si hoata agila care face furori dun doua miscari. Plus ca apare cam putin.
    Dar in rest, filmul asta nu are absolut niciun minus. Are o poveste interesanta, nu e doar actiune cu baietii mari si muschiulosi care se iau la bataie, are lectii de viata care merita invatate, replici extraordinare, chimie intre personaje, pe scurt, este o frumusete de film. Eu zic ca nu aveti cum sa pierdeti niciun minut din viata uitandu-va la filmul asta, cu multa atentie, deoarece, daca se intampla sa clipiti, s-ar putea sa ratati ceva absolut fenomenal.
    Asa ca scoateti niste bani de sub saltea si mergeti sa vedeti "The Dark Knight Rises".

A Beautiful Mind

   

Filmul "A Beautiful Mind" a fost lansat in anul 2001, avand in rolurile principale pe Russell Crowe si Jennifer Connely. A fost nominalizat pentru multiple categorii in cadrul premiilor Oscar si a castigat premiile pentru "Cea mai buna actrita intr-un rol secundar", "Cel mai bun director" si "Cel mai bun film".
    "A Beautiful Mind" este, dupa parerea mea, unul dintre cele mai bune filme pe care le-am vazut vreodata. Mi se pare o capodopera a regizorului Ron Howard, foarte frumos realizat, foarte inteligent gandit si pus in scena, foarte deosebit din punctul de vedere al ideii si al abordarii.
    Mie personal imi place foarte mult filmele care prezinta idei relativ originale. Acest film se inscrie intr-o astfel de categorie. Inspirat din viata matematicianului John Nash, povestea spune uimitoarea poveste de viata a acestuia, idee prezentata atat din punctul de vedere al vietii personale, cat si din punctul de vedere al carierei si viziunea anturajului asupra sa. Russell Crowe interpreteaza extraordinar rolului lui Nash, diagnosticat cu o boala necrutatoare, fortat sa lupte impotriva ei si impotriva perceptiei celor din jur. Povestea incepe inca din anii de studentie ai lui John Nash la universitatea Princeton. Inca din acea perioada, acesta era unul dintre cei mai buni studenti si, incepand cu cel de-al doilea an acolo, incep si simptomele sale in ceea ce priveste boala sa. Astfel apare Charles (Paul Bettany), care este introdus ca fiind colegul de camera al lui Nash. Acesta ii este alaturi in perioada colegiului, cand acesta era adesea ironizat si luat peste picior din cauza ca era asocial. Ulterior, Nash este invitat la Pentagon, unde reuseste sa descifreze mental mesajul inamicilor, spre admiratia celorlalti. El considera ca prezenta lui la MIT este sub puterile sale, asa ca accepta o noua misiune de la un oarecare William Parcher (Ed Harris), care ii spune sa caute coduri in reviste, pentru a descfira codurile inamicilor sovietici. El devine obsedat de acest lucru si crede ca este urmarit atunci cand depune aceste mesaje la casuta postala a unei case parasite.
    In acelasi timp, una dintre studentele de la MIT il invita pe Nash sa ia cina cu el si, acesta, indragostindu-se la randul lui de ea, o cere in casatorie.
    Dar obsesia lui pentru munca pe care o face de vine tot mai mare si, in timpul unui discurs care il tinea la Harvard, are impresia ca este urmarit de spioni sovietici care vor sa-l omoare, asa ca incearca sa fuga. Din nefericire pentru el, este prins de doctorul Rosen care il sedeaza pentru a-l interna in spital.
    Din acest moment incepe lupta cu boala, temperamentul asocial al lui Nash devine tot mai pronuntat, iar sotia si, mai tarziu fiul sau, intampina probleme care pun deseori sub semn de intrebare viitorul familiei Nash, atat din punct de vedere mental, cat si fizic.
    Filmul combina genial suspansul, cu tensiunea, te mentine interesat pe tot parcursul filmului, iti atrage atentia intr-un mod in care putine filme o pot face. Acest lucru se datoreaza si faptului ca filmul este unul psihologic, un tip de film care in general atrage atentia. Povestea este una trista, insa interesanta, care se bazeaza in principiu pe lupta lui Nash cu boala. Este un film inteligent realizat, o poveste frumoasa, originala si distributie care merita toate aplauzele. Filmul are o durata de 135 si, desi pare mult, o sa vedeti ca nu e asa. Vizionare placuta!

The Amazing Spider-Man: The Untold Story

    Inca un film cu eroi. Din intamplare, inca un film bun cu eroi. Fie ca vorbim de Marvel sau de DC, in general, filmele cu eroi prind incredibil de bine la public. Asa cum s-a intamplat si de data aceasta. Desi zvonurile raspandeau vestea cum ca noul Spider-Man nu va fi niciodata la fel de bun ca vechiul Spider-Man, se pare ca zvonurile (si prin zvonuri ma refer din nou, la publicul pesimist) s -au cam inselat. Ca sa vezi ce rau este sa concluzionezi cu prejudecati.
    In ceea ce ma priveste pe mine cel putin (si e posibil sa fiu contrazisa, imi dau seama), Andrew Garfield a vazut rolul lui Peter Parker mult mai bine decat Tobey Maguire. Andrew Garfield este mai atent la desenele animate care s-au facut dupa Spider-Man. In general, Peter Parker din desene, desi un tocilar uneori luat la misto de alti elevi, era destul de sigur pe el, se cam bateau fetele pe el si, in principiu, era ok. Tobey Maguire era, in schimb, tocilarul ideal, ccu nasul in carti si...cam atat.
    Parerile vor spune ca gandesc asa pentru ca Garfield este mai frumusel decat Maguire. Imi pare rau, dar nu prea judec dupa fata. Ma gandeam ca trebuie mentionat.
    Bun, acum ca am terminat cu personaju, sa trecem la actiune. Actiune care incepe putin mai devreme, dinainte de intamplarea (atentie, potential spoiler) cu moartea unchiului Ben. Il are in centrul actiunii pe doctorul Curt Connors ca baiat rau care strica toata linistea orasului. Faptul ca ii spune: "The Untold Story" care e o treaba serioasa, pentru ca mentioneaza acea parte a povestii care nu a fost mentionata pana in acest moment. Avem ca actrita principala pe frumusica Emma Stone, care evolueaza ca actrita atat de frumos ca-ti dau lacrimile. Adica, tipa e in bransa de cateva luni, hai, bine, un an, dar urca de la zero la hero extrem de repede. Nici Andrew Garfield nu o duce mai rau, dupa rolurile din 'Doctor Who" sau "The Social Network".
    Nu o sa dau prea mult detalii cu privire la actiune. Ceea ce spun e ca, Curt Connors este baiatul rau si, amatorii de Marvel, vor sti ce inseamna asta si ce se cam intampla in film. De data aceasta, asa cum am spus, povestea este mult mai bine spusa si regizorii sunt mult mai atenti la seriale. Corpul lui Peter Parker nu mai produce panza, ci este un mecanism creat de el insusi pentru a se putea catara de pe o cladire pe alta. Noul Peter Parker este mult mai atletic, se misca mult mai repede, are reflexe mai rapide. Mie mi se pare ca, la  inceput, cand s-a creat primul Spider-Man, realizatorii au fost destul de limitati de tehnologia erei si de posibilitatile de realizare ale filmului.
    E posibil sa gresesc,dar mie mi se pare ca filmul asta ar trebui sa fie (si in opinia mea este) mult mai bune decat celelalte. E mai amuzant, e mai bine realizat, e mai bine gandit, replicile sunt amuzante, situatiile care se creeaza determina amuzamentul, actorii sunt geniali. Mie personal mi-a placut, ii dau un 9 si ceva si asta in principiu pentru ca dau 10 numai la filmele cu un grad de originalitate ridicat.
    Dati o fuga la cinema pentru "The Amazing Spider-Man: The Untold Story". Nu e risipa de bani, distributia este extrordinara si noua poveste merita urmarita.

Fight Club

    Spre rusinea mea, am tendinta sa vad filmele clasice si filmele extraodinar de faimoase cam dupa ce le vede toata lumea. Presupun ca asa se intampla in general cu generatia noastra deoarece ne trece cam greu prin cap sa renuntam la niste nimicuri de filme si sa ne uitam la clasice.
    Totusi, asta nu ma scuza pe mine. Recent, am decis sa ma uit la "Fight Club". Recunosc, mai degraba scriu review-uri decat sa citesc, insa am citit cateva si tin sa precizez un anume lucru: acest film este prezentat prost. Am trait incontinuu cu impresia ca in filmul acesta este vorba de povestea tipica, cu tipi care se omoara intre ei, concursuri, care e mai tare, care e mai smecher, cum mi s-a intamplat sa vad de atatea ori.

    Filmul nu are nimic un comun cu un film tipic cu batai. Da, se omoara niste tipi pe-acolo, insa...e genial. Centrul universului nu este tipul sexi care se indragosteste de tipa sexi si care impreuna incep o relatie de dragoste. Iar tipul sexi este urmarit de un alt tip sexi care o iubeste pe tipa sexi. Acest film depaseste toate asteptarile. Nu este un film numai pentru baieti, pe care fetele nu-l vor intelege niciodata si nu este vorba despre tipi sexi care arunca cu pumni in stanga si in dreapta (desi Brad Pitt este considerat super-sexi, iar Edward Norton nu e mai prejos). Insa filmul este psihologie pura, logica, situatii neasteptate si mai ales final neasteptat care te lasa cu gura cascata. Personal, m-am chinuit tot filmul sa vad (desi mi-a placut mult, sa nu se inteleaga gresit) ce este atat de deosebit, de iesit din comun la filmul asta de lesina toata lumea dupa el. Asta pentru ca eu sa lesin alaturi de multi altii cand am vazut sfarsitul. Logic, nu-s nebuna sa va spun care-i treaba, pot sa spun doar ca nu o sa regretati daca o sa va uitati la acest film cu batausi.
    Sa nu va asteptati sa vedeti ceva rupt din povesti, sau ceva care sa nu fie sangeros, filmul este destul de dur, insa genial realizat. Adevarul este ca am o pasiune (si nu sunt singura, din contra, asta defineste de obicei filmele bune de cele mai putin bune) pentru subiectele iesite din comun. Povesti de dragoste vezi la tot pasul, povestile cu eroi impanzesc lumea (desi intr-un mod extraordinar), povestile cu batai sunt realizate odata pe an cel putin si bine-nteles ca o luam razna cu Twilight.
    Dar acest film are subiect unic (sau cel putin asa era pe vremea lansarii). Este o combinatie de stiluri, puzzle-uri si idei originale, abordari diferite ale problemelor, tipuri diferite de personaje, viziuni diferite de la personaj la personaj, idei consiprative si punctul cheie...eh, va las sa vedeti filmul. Sincer, nu trebuie pierdut.
   Felicitarile mele sincere lui Brad Pitt si Edward Norton pentru minunatele performante, lui David Fincher pentru ca i-a venit ideea asta superba si va spun sigur ca filmul este o modalitate extraordinara pentru a petrece 139 de minute. Descrierea pe care o fac eu filmului pare cam ambigua, dar sincer, daca ma apuc acum sa povestesc ce se intampla risc sa scad din entuziasmul celor care vor sa-l vada. Plotul s-ar conura cam asa: Naratorul face cunostinta cu un tip, Tyler, cu care se imprieteneste si, impreuna formeaza un club in care vin oameni sa se omoare intre ei. Suna banal, suna slab, suna neinteresant. Insa partea interesanta se descopera odata cu filmul, entuziasmul se capata pe parcurs si, sincer, descrierea plotului nu cuprinde fumusetea filmului. Este, cum gasisem intr-o descriere despre Bacovia: "Poetul reuseste, prin cuvinte aparent simple insa indelung gandite, sa cuprinda intreaga esenta a simbolismului exact asa cum s-a manifestat el in tara noastra". Asta face directorul de la Fight Club. Descrie, printr-o prezentare banala a unui film, o idee absolut impresionanta, unica si care te lasa cu gura cascata. Este o capodopera.

Ice Age 4

 



 Deeeeeeci. Am revenit acum ca am terminat si eu cu BAC-ul. Am fost zilele trecute pe la cinema, dupa vreo luna de absenta si, dupa ce m-am invartit si m-am sucit un pic, m-am decis sa vad "Ice Age 4: Continental Drift".
    In mod normal, as fi crezut (asa cum se intampla din ce in ce mai des) ca s-a cam pierdut din splendoare. In general, cand filmele ajung pe la a patra parte, incepe sa cam scartaie problema. Nu si de data asta. Am aproape 19 ani si o minte de copil in cea mai mare parte a timpului, asa ca spun cu mana pe inima ca a fost un film superb. In sala, spre surprinderea mea, erau mai multi oameni in toata firea decat copii (probabil si din cauza ca filmul este rulat si in varianta dublata) si, contrar credintelor publice, s-au distrat si ei.
    Scrat nu isi pierde din amuzament nici de data asta, alergand dupa ghinda aia de trei filme incoace. Daca este sa povestim tot ceea ce a facut Scrat de-a lungul filmului, nu cred ca ne iese cine stie ce. Dar sa fi acolo, sa vezi lucrurile astea pe care el le face, este absolut superb.
    Acum sa revenim la planul principal al filmului. Ii avem din nou in centrul actiunii pe Manny (Ray Romano), Diego (Denis Leary) si Sid (John Leguizamo), care, in urma unui "Continental Drift" sunt despartiti de familia lor si sunt nevoiti sa strabata oceanul in lung si-n lat pentru a putea sa se intoarca la familia lor. In acelasi timp, le avem pe Ellie (Queen Latifah) si pe Peaches (Keke Palmer), fiica lui Manny si a lui Ellie, care incearca sa-si salveze prietenii ducandu-i la un pod, unde vor fi in siguranta.
    Un plus superb la distributie il constituie si Wanda Sykes, pentru care, eu personal am un anume respect, deoarece este un comediant genial. Lucrul acesta l-a dovedit si prin intermediul bunicii lui Sid. Nu a fost nevoie decat de vocea ei, pentru ca personajul sa fie unul dintre cele mai iubite si cele mai amuzante din tot filmul.
    O alta persoana care s-a alaturat distributiei de onoare, este Jennifer Lopez, in rolul lui Shira, o specie de pisica cu un tupeu extraordinar, care-l pune pe Diego cu "botul pe labe" cum obisnuim noi sa spunem.
    Manny, Diego si Sid fac tot posibilul sa scape cu viata  si intampina tot felul de probleme la tot pasul. Sunt fugariti de pirati, de creaturile marii, de propriul lor ego si de propriile slabiciuni. Sunt prezente elemente specifice familiei (prezenta unei adoelscente, cu problemele adolescentine de rigoare, precum dragostea), glumele sunt absolut geniale, personajele sunt extraordinar de bine conturate. Chiar exista unele referinte la anumite filme care au impresionat in trecut si care sunt interesant de desocperit.
    Parerea mea este ca ar trebui sa incercati filmul. Nu conteaza cati ani aveti, filmul este facut pentru toate varstele, copiii vor iubi noile personaje la fel de mult ca pe cele vechi, iar pentru restul generatiilor, filmul este modalitatea perfecta pentru a va relaxa, linisti si pentru a rade timp de vreo 94 de minute. Este superb.